Question

de alcatuit o poezie drept surse de insipiraria servina parabola asemanatorului

Answer 1

Ce parabola?
Nu intele ce ai scris. Parabola semanatorului?

Answer 2

A ieşit Semănătorul
Grâul în ogor să-l pună,
Ca să crească, să aducă,
Roadă însutită, bună.

Boabe pline, boabe sfinte,
Boabe binecuvântate,
Boabe care prin credinţă
În ţărână au fost date.

Boabe care-au dat să crească
Şi pe stâncă, şi-ntre spini,
Însă care pân' la urmă -
S-au uscat din rădăcini.

Numai cea de-a patra parte
A dat roadă însutită,
Boaba care din ţărână
A crescut acoperită.

Pe un singur spic, o sută,
Iar pe celălalt, şaizeci,
Ce lucrare minunată!
Cel mai mic a dat treizeci.

Atunci ca să le explice
Pilda cu semănătorul,
Ucenicii mai deoparte
S-au dus cu Mântuitorul.

Ca să le dezlege firul
Împletit pe sfântul brâu,
Şi să le explice taina
Cu sămânţa cea de grâu.

Ca să ştie cine-i stânca
Cine-i drumul, cine-s spinii,
Cine-s păsările de pradă
Care luptă cu creştinii.

Ca să ştie cine-i lutul,
Acel minunat podiş
Care a făcut să crească
Grâul pentru seceriş.

Atunci Domnul cu iubire
A-nceput să tâlcuiască,
Pilda cu semănătorul,
Cu pricepere cerească.

Ca să ştie toată lumea
Cine poartă-n larguri vântul,
Căci sămînţa cea aleasă
Este pentru toţi Cuvîntul.

E Cuvîntul care creşte
Şi pe stâncă şi-ntre spini,
Iar ţărîna reprezintă
Patru feluri de creştini.

Iată prima parte, spinii
Cum inundă dezvoltarea,
Căci aceştia reprezintă
Pentru toţi, -îngrijorarea-.

Înimi pline de verdeaţă
Care vin şi stau, şi cîntă,
Însă spinii-ngrijorării
Zi şi noapte îi frămîntă.

Înimi care schimbă rodul
Cu îngrijorări lumeşti,
"Astăzi vremurile-s grele,
Nu mai poţi copii să creşti!"

Înimi care se frămîntă
Cu privirile în jos;
Pentru rugăciuni şi fapte
Pentru Domnul Sfânt Hristos.

N-avem timp, n-avem putere,
N-avem, suntem între spini!
Dar am vrea şi noi în slavă,
Doar suntem şi noi creştini...

Suntem... însă tâlcuirea
După cum ne-a arătat,
Dacă eşti un plin de grijuri,
Atunci eşti un pai uscat.

Atunci te desparţi de slava
Şi de Patria cea sfântă,
Dacă spinii-ţi sunt plăcerea,
Dacă spinii te frământă,

Dacă pentru eul firii
Eşti un rob neobosit,
Chiar de vii la adunare,
Eşti ca grâul vestejit.

Dacă spinii-ţi sunt plăcerea
Viaţa liberă, lumească,
Te-ai desprins de-mpărăţia
Care vine să domnească.

Dacă inima ţi-e rece,
Om de piatră, de granit,
Domnul, mântuirea noastră,
Şi de tine a vorbit.

Căci sămânţa de pe stâncă
Avea rădăcina mică,
Tu te-ai lepădat de Domnul,
Plin de teamă, plin de frică.

Ţi-ai închipuit că drumul
Care duce-n veşnicii,
E mereu în sărbătoare,
E mereu în bucurii,

E mereu în strălucire
Şi serbare, şi urări,
Şi n-ai ştiut c-această cale
Este plină de-ncercări.

Tu te-ai bucurat de harul
Ce s-a revărsat de sus,
La-nceput ai mers pe cale
Împreună cu Isus.

Dar când a venit prigoana
Repede te-ai lepădat,
Tu, sămânţă de pe stâncă,
Cât de iute te-ai uscat.

Înimă de piatră, rece,
Domnul are un ciocan,
Care poate să zdrobească
Cel mai tare bolovan.

Care poate să transforme
Stânca tare în pământ,
Să-ţi dea inimă de carne,
Să-ţi dea Duhul Lui Cel Sfânt.