Demnitatea umană referat
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Demnitatea umană şi naţională
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.
(Declarţia Universală a Drepturilor Omului)
Demnitatea este o calitate a fiinţei umane, dar şi a popoarelor. În cazul unei persoane, ea presupune existenţa unei conştiinţe a propriei valori, dublată de modestie şi corelată cuconştiinţa valorii celorlalţi.Demnitatea umană este un criteriu de apreciere între oameni. Fiecare om îşi doreştedemnitate. Ea vine din propria fire, dar, desigur, şi de la alţi oameni. Ea vine din şi de la om, şi sereflectă în om. Schiller, adresîndu-se semenilor, nota: “Demnitatea umană e în mîinile voastre, păstraţi-o. Ea coboară o dată cu voi! Cu voi se va înălţa!”.Demnitatea umană trebuie să fie una pentru toţi. Omul faţă de Om trebuie să aratedemnitate. Însuşi omul trebuie să fie demn că e om.Demnitatea nu trebuie să depindă de culoare, sex, vîrstă, naţionalitate, post etc. Atîtoamenii „mari”, cît şi cei „mici”, trebuie să manifeste, demnitatea umană şi cea naţională.Aprecierile unor notorietăţi, specialişti, pot fi diferite, pe cînd demnitatea este una. Există,fireşte, oameni mai buni, dar şi mai răi, care nu pun preţ, ba chiar ignoră esenţa şi demnitateaomului. Cel care dispreţuieşte un alt om nu posedă o demnitate umană deplină. Sentimentuldemnităţii umane nu trebuie să depindă de împrejurări — nici de bogăţie, nici de provenienţăsocială, nici chiar de noroc. Ea trebuie să persiste mereu între oameni, ca un elementindispensabil oricărei societăţi.Se susine că există o demnitate care nu atîrnă de noroc; este o anumită atitudine care ne
ț
distinge şi care pare a ne destina pentru lucruri mari; este preţuirea pe care ne-o dăm noi înşinefără a ne da seama; prin această calitate cîştigăm respectul celorlalţi oameni şi, de obicei, ea esteaceea care ne pune deasupra lor mai mult decît naşterea, funcţiile şi decît însuşi meritul.Orice scop are întotdeauna un cost, sau o demnitate, cel exterior se poate aprecia în cevamaterial, sau în bani, pe cînd costul interior se numeşte demnitate. Cîteodată costul acestainterior este mult mai înalt ca preţul material. Într-adevăr, acolo unde nu există un preţ, unde nugăsim un echivalent material, acolo este demnitate.Demnitatea se poate referi la un alt om şi la propriul Eu — adică, eu sunt demn pentru căsunt om —, şi referă şi la alţi oameni. Aici demnitatea este liberă. În cazul cînd vine încontradicţie cu conştiinţa, o atare demnitate perversă poate da naştere mai multor vicii, precumminciuna, zgîrcenia sau împăcarea falsă. Toate aceste vicii se manifestă în relaţiile cu alţioameni. În cazul acesta demnitatea dispare.Este necesar, totodată, de subliniat că demnitatea se manifestă sub mai multe aspecte:demnitatea familiei şi dezvoltarea valorilor familiei, demnitatea copilului, a adolescentului, astudentului, a femeii şi a bărbatului, demnitatea profesională, demnitatea naţională. Referitor lademnitatea unui popor, sau demnitatea naţională, au fost formulate mai multe idei, sub diferiteunghiuri de vedere. Fiecare naţiune îşi are comorile sale naţionale, care îi determină identitatea,dar şi demnitatea naţională, care e legată de sentimentul naţional, de datinile strămoşeşti, de patrimoniul cultural, de limbă etc. Demnitatea naţională corelează direct cu iubirea faţă de ţară şide neam, faţă de pămîntul natal. Fiecare popor trebuie să fie apreciat ca identitate naţională şirespectat în concertul popoarelor lumii. Respect şi reciprocitate, iată caracteristicile de bază aledemnităţii naţionale.Lezarea demnităţii unui popor duce la cataclisme sociale. Aşadar, avem datoria să neapărăm demnitatea noastră naţională, să fim oameni la noi acasă, cetăţeni ai acestei ţări,altminteri riscăm sa ne trezim peste noapte vasali sau sclavi.