demonstrati că opera Lumina de Lucian Blaga e poezie de dragoste!
Va rog ajutati-ma!!
Răspunsuri la întrebare
Poezia este o confesiune-artă poetică şi concentrează, în germene, întreaga lirică erotică din volum, intensitatea iubirii fiind exprimată prin metafora revelatorie a „luminii”, ca motiv central ce defineşte starea spirituală, de „iluminare”, a eului liric.Titlul poeziei Lumina este o metaforă revelatorie reprezentativă pentru sistemul filozofic al lui Lucian Blaga şi sugerează cunoaşterea prin iubire a Universului, cu trimitere la Geneza vieţii, constituind, totodată, un concept esenţial pentru existenţă.Lumina care-i năvăleşte în inimă la apariţia iubitei („Lumina ce-o simt / năvălindu-mi n piept când te văd”) sugerează extazul iubirii şi „un strop”, („poate că ultimul”) din lumina originară, trăirea căpătând dimensiuni cosmice: „oare nu e un strop din lumina / creată în ziua dintâi, / din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?”.Metaforele „ziua dintâi” şi „lumina aceea-nsetată adânc de viaţă” definesc lumina primordială, foiţa demiurgică orbitoare care a făcut să se nască viaţa. Misterul iubirii este comparabil cu miracolul Creaţiei. Sinestezia (figură de stil care transpune metaforic un simţ în limbajul altui simţ) creează stări tumultuoase prin fuziunea imaginii motorii cu cea vizuală: „Lumina ce-o simt / năvălindu-mi în piept când te văd”.Vocativul superlativ, „minunata”, sugerează desăvârşirea eternului feminin întruchipat de iubită, fiind şi prima referire la această ipostază erotică. Din lumina originară, ca sursă a Genezei, nu a mai rămas decât „ultimul strop”, care se dovedeşte a fi misterul iubirii, calea esenţială de cunoaştere şi de viaţă: „e poate că ultimul strop / din lumina creată in ziua dintâi”.Ideea constituie substanţa fundamentală a filozofiei lui Lucian Blaga în definirea cunoaşterii luciferice, care s-ar putea sintetiza în afirmaţia: cunoaşterea înseamnă iubire. Nuanţa dubitativă „poate” concentrează incertitudinea eului liric despre faptul că, din toată „lumina aceea-nsetată adânc de viaţă”, n-a mai rămas decât „un strop” pentru iubire.Prezenţa în poezie a persoanei I şi a II-a singular manifestată atât în desinenţa verbelor, cât şi prin pronume susţin ideatic lirismul subiectiv şi încadrarea creaţiei în specia artă poetică.Ca element de recurenţă, se evidenţiază în poezie conceptul „lumina”, care devine laitmotiv prin prezenţa lui în fiecare strofă: „Lumina ce-o simt”, „uh strop din lumina”, „lumina aceea-nsetată”, „Să fie lumină!”, „nebun de lumină”, „orbitoarea lumină”.
Am avut-o tema acum cateva zile,ai nimerit la fix :)