Descoperă ordinea cronologică a secvențelor ilustrate mai jos. Scrie un text inspirat din aceste imagini. Sublinează câte două verbe folosite la timpul trecut, prezent si viitor.
Va rog ajută-mă !
Răspunsuri la întrebare
Ursul pofticios
A fost odată un urs pe nume Berry.
El locuia în inima pădurii.
Ca toţi urşii, Berry avea o poftă uriaşă pentru mâncare. În somn şi când era treaz, Berry visa şi se gândea numai la mâncare. Nu trecea o clipă fără ca ursul cel pofticios să se gândească la bunătăţi. Era şi normal să fie aşa: avea un stomac foarte mare.
Nu conta că era zi ori noapte, Berry cutreiera pădurea căutând de-ale gurii. Peste tot găsea câte ceva bun: ba o tufă de zmeură, ba nişte fragi, ba nişte lujeri de mure… toate aveau fructe delicioase care îi dădeau energie multă pofticiosului.
După ce mânca din câte ceva gustos, Berry se lingea pe bot şi pornea în căutarea altor bunătăţi. Însă oricât ar fi mâncat, stomacul lui parcă tot îi spunea:
– Vreau ceva bun… Vreau ceva bun…
De aceea, ursul era mereu în căutare de hrană. Pur şi simplu, stomacul lui îl trimitea mereu la drum.
Uneori el era foarte obosit. Atunci îşi dorea să fie şi el sătul sau măcar să nu îi mai fie atât de poftă de mâncare. Pentru că era un urs mare de tot, picioarele lui aveau de cărat o greutate mare. Tocmai de aceea oboseau repede.
berry la zmeura
Berry se gândea de multe ori:
– Dacă aş găsi ceva delicios, sănătos şi hrănitor… Atunci mi-aş face un bârlog prin apropiere, ca să nu mai merg atâta peste tot! Atunci aş fi sătul tot timpul și aş dormi destul, cum fac celelalte animale…
După un timp, Berry se hotărî să caute de mâncare şi prin alte părţi, nu doar prin pădurea cea deasă.
Din fericire, un pădurar se afla la grădina zoologică, în vizită. El ştia perfect unde trebuia dus ursul sălbatic.
– Lăsaţi pe mine! a spus el.
După ce a tras şi a forţat gratiile disperat, ursul a simţit o altă înţepătură şi adormi din nou: vânătorul îl culcase pe loc. Berry se pomeni într-un loc de vis: se afla într-o poieniţă, tocmai în inima pădurii. Chiar alături era un stup de albine.
– Oare este miere înăuntru? se întreba ursul.
Berry încă nu gustase niciodată din faguri de miere, dar auzise de la alţi urşi din pădure că mierea ar fi delicioasă. Fără să stea pe gânduri, deschise stupul şi scoase fagurii plini cu miere. Înfulecă toţi fagurii şi toată mierea deodată.
– Delicioasă! Nu am mâncat în viaţa mea ceva atât de gustos! a spus el bucuros.
Apoi, ursul se hotărî să îşi facă un bârlog chiar acolo. Avea de gând să stea în apropierea fagurilor de miere delicioasă tot timpul. Astfel, se putea bucura de ea oricând, fără să mai cutreiere pădurile în căutare de hrană.