Descrie viața unui cavaler medieval?
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Asimilarea dintre nobili şi cavaleri s-a produs în Franţa, unde a avut loc asocierea între dobândirea şi posesia fiefului (feudului) şi serviciul militar. În alte părţi – Germania şi Spania, de pildă – diferenţa s-a menţinut, cavalerii fiind obligaţi, datorită originii modeste, să-şi ofere, pur şi simplu, serviciile nobililor. Aceste deosebiri au făcut astfel posibilă existenţa unor categorii diverse chiar în sânul instituţiei cavalereşti. Cei care nu găsesc un nobil (senior) în slujba căruia să se pună devin cavaleri rătăcitori, în căutare de aventuri, gata să jefuiască ori să participe la războaie între feudali sau la cruciade.
În Ţările Române, cavalerilor din Apus le corespund vitejii ridicaţi din rândul oamenilor simpli ce se disting în luptă.
Instituţia cavaleriei a decăzut începând cu secolele XIV-XV, când tactica pe câmpul de luptă s-a schimbat din cauza apariţiei armelor de foc.
Modul de viaţă al cavalerilor. Trăind efectiv din meşteşugul armelor, cavalerul duce o viaţă bazată pe brutalitate şi violenţă. El locuieşte în castelul seniorului sau în cel personal, dacă a dobândit un feud, iar traiul îi este asigurat prin munca ţăranilor. Antrenamentele pentru luptă, vânătoarea şi întrecerile cavalereşti (turnirurile) constituie singurele sale ocupaţii.
Din secolul al XII-lea, când nivelul material al vieţii cunoaşte o semnificativă îmbunătăţire, modul de viaţă al cavalerilor cunoaşte schimbări sensibile. Îmblânzirea moravurilor se manifestă prin apariţia unei noi modalităţi de petrecere a timpului: practicarea jocurilor (îndeosebi a şahului), ascultarea – uneori chiar practicarea – muzicii şi poeziei trubadurilor, înfrumuseţarea vestimentaţiei şi a interioarelor. Toate acestea duc la configurarea unui nou tip de comportament: curtenia (la courtoisie).