Descrieți situația în românia după abdicarea lu Cuza? De ce Carol I a fost ales ca a fi domnitorul româniei?
Răspunsuri la întrebare
Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de România,[3] cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.[4]
În anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea de Monstruoasa Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839,[1][2][3][4] Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania – d. 10 octombrie 1914,[1][2][3][5] Sinaia, Prahova, România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată[7][8] a lui Alexandru Ioan Cuza în urma unei lovituri de stat.Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Munții Carpați Castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei)[9], iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.
Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare majoritate de țărani.[10] După urcarea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se degradeze serios[11], pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe, ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii.[12] Sistemul injust pentru covârșitoarea majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în regiune[13][14][15], fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă agrară, situație care a condus la repetate[16] explozii sociale în mediul rural la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, inclusiv Răscoala de la 1907. Rezultatul a fost că principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare a populației, a rămas într-o stare primitivă.[17][18]