Question

doresc si eu "POVESTEA MELCULUI FARA CASA" DE ADINA POPESCU...VA ROGGG

Answer 1

Se povestește că a fost odată un melc fără casă. După cum știți deja, fiecare melc își are cochilia lui, cu reflexe sidefii în lumina soarelui, fiind o făptură care își cară mereu căsuța în spinare.
Dar melcul poveștii noastre, căruia i se spunea Bobiță, de la bobițele de rouă în care își oglindea cornițele în fiecare dimineață, se născuse fără cochilie. Se simțea golaș și îi venea să plângă, dar nu pentru că și-ar fi dorit cu adevărat o casă, ci pentru că frații lui melci râdeau de el și îl nu voiau să-l primească în Marea Comunitate a Melcilor. Chiar șeful acestei comunități i-a zis odată la o întrunire:
- Bobiță, tu ești un melc foarte inteligent! Ai calități de conducător! Dacă ai avea cochilie, ai putea ajunge, într-o zi, să domnești peste toți melcii din livadă! Dar așa...
Bobiță s-a gândit îndelung la vorbele melcului bătrân și a plecat în lume ca să-și găsească o căsuță pe care să o care în spinare.
Mai întâi s-a cățărat pe trunchiul celui mai înalt măr din livadă. Pe la jumătatea ascensiunii sale a dat peste un cuib de păsări. Era confecționat din paie și nuiele și nu părea o căsuță prea solidă.
A continuat să se cațere pe trunchi, până când a ajuns la scorbura veveriței. Bobiță s-a strecurat în scorbură, ca să-și dea seama cât de confortabilă eta locuința. I s-a părut destul de întunecoasă, dar încăpătoare și călduroasă. Tocmai când se hotărâse să tragă un pui de somn, se pomeni cu veverița.
- Ai venit să-mi furi alunele și nucile, nu-i așa? strigă ea.
- Nu, am vrut doar să văd cum arată casa, a zis speriat melcul.
- Nu-i de vânzare! Ești un hoț! țipă veverița.
Bobiță n-a mai stat pe gânduri și a ieșit în grabă, rostogolindu-se în aer de la mare înălțime. Noroc că a aterizat pe un mușuroi de cârtiță, așa că n-a pățit nimic. În schimb, l-a deranjat pe domnul Cârtiță.
- Cine-i? Cine-i? întrebă acesta încă o dată.
- Nu vă temeți, domnule Cârtiță! Sunt eu, Bobiță, melcul din livadă. Am plecat în lume să-mi caut o casă.
- Dacă vrei, poți s-o vizitezi pe a mea! l-a invitat cârtița.
Bobiță a primit bucuros invitația și a apreciat casa cârtiței, deși i se părea cam rece și neprimitoare.
- Oh! Ce folos că am o casă, dacă nu am vedere! Nu pot vedea lumina soarelui, nici iarba cea verde sau florile..., zise Cârtița amărâtă.
Atunci, Bobiță a decis să se întoarcă în livadă, cugetând: ,,Poți să ai o sută de case, dar dacă n-ai dragoste, dacă nu știi să primești oaspeți sau dacă nu poți vedea frumusețea naturii, tot degeaba! Nu poți fi fericit!" Și a continuat să trăiască la fel ca până atunci, fără cochilie și fără să-și mai dorească vreuna.