Doresc un eseu din cele trei poezii .Adam și Eva ,Porunca, Pedeapsa. Mulțumesc
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
„Adam si Eva”, „Porunca” şi „Pedeapsa” se regăsesc în universul liricii argheziene, care
impresionează printr-o extraordinară curpindere, momentele surprinse in cele 3 poeme fiind
inspirate din actul biblic al scrierilor sfinte ale Vechiului Testament, ca o transpunere de cuvinte şi
emoţii.
Începând de la facerea primilor oameni şi sfârşind prin greşelile acestora, ale căror consecinţe
sunt inevitabile, Arghezi dezvăluie imperfecţiunea condiţiei umane printr-o aură naivă, pentru a crea
o impresie aparent simplistă, care este însa susţinută pe rădăcini complexe.
Poezia transfigurează artistic aspecte legate de facerea lumii, construirea unui univers de
Eden, rezumându-se către final la viaţa terestră. Divinitatea este reprezentată prin apariţia Lui
Dumnezeu, Creatorul omenirii, îmbrăcând în poezii semnificaţii inefabile, prin omniscienţa şi
omniprezenţa Sa.
Prin tema creaţiei divine conexată cu cea a vieţii umane care este succesivă păcatului încălcării
poruncii divine, poezia este adânc reflexivă, prezentând viziunea inedită a poetului asupra actului
biblic. Textele poetice sunt concepute ca un dialog între divinitate şi omenire, lirismul subiectiv
realizându-se prin atitudinea poetică transmisă celor două personaje.
Discursul liric este mai mult un crez existenţial, o poezie de auto-definire a condiţiei umane, ce
se integrează în misterul universal.
În prima poezie, “Adam si Eva”, aflându-se singur, Dumnezeu decide să aibă copii frumoşi,
cinstiţi şi nevinovaţi. Primul strămoş, Adam, se dovedeşte a fi cam somnoros şi cam trândav din
pricina “aluatului greşit”, cel care dormea mereu, aflându-se singur în grădina Raiului. Pentru a-i
înfrumuseţa viaţa Dumnezeu o zămisleşte pe Eva, acest moment f ăcând parte din actul de creaţie
divină. Adam, creat din “praf şi niţeluş scuipat”, devine “rădăcina” omenirii şi totodată sămânţa
existenţei Evei.
În poezia “’Porunca”, Tudor Arghezi prezintă existenţa fericită pe care prima pereche o duce în
Rai, unde traiul ei nu poate fi decat idilic. Programul zilnic este făcut după voia fiecăruia,
constrângerile de orice fel lipsesc, nimeni nu-i împiedică pe Adam şi Eva să vieţuiască dupa bunul
plac, aşa că totul “era de glumă şi de joacă”.
Într-o zi, Dumnezeu stabileşte prin întâile porunci o interdicţie, curiozitatea infantila a Evei
fata de aceasta devenind sămânţa păcatului celor dintâi oameni.
Textul este ficţional, dialogurile fiind prezente , stabilind o conversaţie către finalul poeziei,
unde Dumnezeu este prezentat în proporţii monumentale, “încins în curcubeu”, comparativ cu
prima poezie, “Adam şi Eva”, în care divinitatea se plictiseşte “singură în stihii”.
Din pricina nerespectarii poruncii, prima pereche este izgonită din Rai, urmând a vieţui pe
pământ, pentru a-si construi un stil de viata nou, lucruri pe care le aflam din “Vechiul Testament”.
Imaginea din poezia “Porunca” este de fapt un referent care aparţine realităţii, omniscienţa şi
omniprezenţa lui Dumnezeu fiind zugrăvite cu multă migală de către poet, demonstrându-ne
dreapta judecată la care cei doi sunt supuşi. E o formă clară şi ideală de a ne indica modalitatea prin
care minciuna poate fi pedepsită, cât şi gravitatea minciunii mai mare decât a faptei in sine.
Î n poezia “Porunca”, poetul ne înf ăţişează consecinţele încălcării cuvântului divin. În joaca lor,
Adam si Eva ignoră interdicţia pusă de Dumnezeu, fiind prinşi asupra faptului, când nici nu inghiţiseră
o îmbucătură din rodul pomului, ceea ce îi surpinde pe cei doi, care nu cunoşteau ubicuitatea
Domnului. La judecată, fiecare îşi declină responsabilitatea, în consecinţă, Domnul îi izgoneşte din
Rai “afară în furtună” - paralelismul sacru - profan în aspectul opoziţiei dintre universul paradisiac şi
cel teluric.
Explicație: