Question

două texte unul literar și unul literar pe tema româniei dau coroana de aur

Answer 1

Scurt portret al lui Dinu Noica 

Am legat amiciţie cu Dinu Noica în 1931, cu ocazia unei călătorii la Geneva pe care am făcut-o în calitate de delegaţi la nu mai ştiu ce congres studenţesc. Remarcasem că era interesat de orice, chiar şi de Pace, că voia să-i cunoască pe reprezentanţii nu contează cărei ţări şi, mai presus de toate, să facă bună impresie. A nu trişa era deviza lui. Greu de imaginat un comportament mai puţin balcanic. După mulţi ani, am avut amândoi şansa de a obţine o bursă a Institutului Francez de la Bucureşti. Am ajuns la Paris în 1937, Dinu, un an mai târziu. În timpul şederii sale a făcut dovada unei abilităţi de necrezut sau, mai degrabă, a unei metode folositoare oricărui străin doritor să-şi facă prieteni în cercurile literare sau filosofice. Iat-o: Dinu, care avea geniul linguşelii, solicita o întrevedere cutărui profesor sau scriitor. Înainte de se duce la întâlnire, petrecea la Biblioteca Naţională câteva zile, timp în care răsfoia cărţile filosofului sau scriitorului cu pricina. Ani buni după aceea, profesorul îmi cerea noutăţi despre el. Lucru derutant: după nici un an s-a întors în România. Am fost stupefiat. N-avea evident de unde să ştie că un tiran (şters Ceauşescu– n.m.) se va ivi la orizont. Din cauza unui articol care a displăcut autorităţilor (şters tiranului – n.m.), a fost condamnat la şase ani de închisoare, care, contrar tuturor aşteptărilor, l-au fortificat. 
Nu e uşor de definit secretul unei asemenea vitalităţi. Retras în Carpaţi, Noica a devenit centrul spiritual al României. Nimic, absolut nimic nu-i putea lua speranţa, nimic nu-l putea clătina. Cheia personajului? Incapacitatea lui organică de a se da bătut. 
După cum nu e de închipuit un sfânt dezamăgit, nu e de închipuit nici un filosof modest. Există desigur grade. Modestia profundă nu lasă urme, ea este incompatibilă cu orice fel de ordine. Condiţia indispensabilă a funcţionării spiritului este o formă specială de dezechilibru. Nu te refugiezi în Carpaţi ca să te rupi de lume, ci ca s-o cucereşti de la distanţă. Tot ce e fecund în om e anormal. Solitarii sunt cuceritori virtuali. Nu fugi de ceilalţi ca să treci neobservat, ci ca să te pui în valoare. În România, Noica a jucat rolul unui cuceritor. Solitudinea lui n-a reprezentat o abdicare, ci un triumf. 
Am fost totdeauna mirat că spirite subtile, cultivate, ţin cu orice preţ să-şi facă discipoli, să se retragă în singurătate şi să le aştepte pelerinajul. Acest fel de orgoliu mă depăşeşte, tot aşa cum mă depăşeşte solitudinea în comun. N-am petrecut în viaţa mea decât trei zile într-o mănăstire şi n-aş reîncepe pentru nimic în lume o experienţă asemănătoare. Ceea ce mă uimea la Noica era nevoia lui de a fi înconjurat de admiratori pe care îi ajuta şi îi zăpăcea. În Evul Mediu, ar fi fost un strălucit torţionar, ca toţi aceia care se interesează prea mult de ceilalţi. Nu ne-am întâlnit niciodată fără să-mi reproşeze că fac ceea ce fac sau, mai precis, că sunt ceea ce sunt. Cenzor înnăscut, adesea din convingere şi cu sinceritate, dar, la fel de des, dintr-un sadism subtil şi infinit de complex. „Călău” în Paradis, spirit fascinant şi coroziv. Aceste contradicţii nu erau lipsite de farmec şi făceau din el un hărţuitor delicat, atrăgător şi inclasabil, o apariţie unică, mai nimerită într-o civilizaţie rafinată şi decadentă decât în aceea balcanică. 
Mi se va reproşa neîndoielnic că sunt nedrept şi că fac prea mult caz de contradicţiile şi de deconcertantele lui subtilităţi. Dar toate aveau parte de un farmec inegalabil. Erai măgulit să te numeri printre apropiaţii săi, să-i cântăreşti paradoxurile şi remarcile insinuante, care-i demolau pe contemporanii noştri cu cea mai implacabilă fineţe. Cine era el, în definitiv, ca să ne considere nişte rataţi, fără să-şi dea seama că are el însuşi această şansă, această aureolă negativă a unui întreg popor? 
Cioran. (acesta e despre romania)
----------------------------------------------------------------------------------

Clasa mea e cea mai tare
Perdele rupte ea are, 
Scaune scrise cate vrei
Si baietii se cred zmei!
Ne jucam pe telefoane, 
Comentam la profesoare, 
Catalogu-i plin de 4
Si e vai de el saracul.
Bancile-s mazgalite
Si caietele-s jerpelite.
In orice pauza ne batem intre noi
Si diriginta vine in pas vioi!
Usa am rupt-o, 
Geamul l-am spart, 
Oglinda... a cazut...
Mai e ceva de rezolvat?
Dulapurile-s negre de atata lupta
Si in spatele lor cine se mai uita?
Pe jos e murdar, 
Ferestrele sunt gri
Si culoarea perdelelor
Cine o mai sti?
Ne lipim de banci
In fiecare dimineata, 
Ne ducem la cos
Si ni se face greata!
Perdeaua a cazut in cap
Colegului meu, 
Dar nu cred ca il doare
Ca el de cap e greu!
Peretii sunt murdari
De cerneala si creion
Si pe tavan mai zboara
Cate-un avion!

Stim ca facem rau
Dar nu ne putem abtine!
O sa ne schimbam!
Dar incepand de maine! (acesta e cel simplu)