drepturile și obligații ale cetățenilor UE
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:Legislația UE creează un număr de drepturi individuale aplicabile în mod direct în instanțe, atât la nivel orizontal (între persoane), cât și la nivel vertical (între individ și stat). Inspirată din libertatea de circulație a persoanelor, înscrisă în tratate, introducerea unei forme de cetățenie europeană însoțită de drepturi și îndatoriri definite în mod precis a fost avută în vedere încă din anii 1960. În urma lucrărilor pregătitoare, care au început la mijlocul anilor 1970, TUE, adoptat la Maastricht în 1992, menționează ca obiectiv al Uniunii „consolidarea protecției drepturilor și intereselor resortisanților statelor membre prin instituirea unei cetățenii a Uniunii Europene”. O parte nouă (fostele articole 17-22) din Tratatul CE este consacrată acestei cetățenii.
La fel ca și cetățenia națională, cetățenia Uniunii Europene desemnează un raport între cetățean și Uniunea Europeană, caracterizat prin drepturi, îndatoriri și participare politică. Acest raport are scopul de estompa decalajul tot mai mare generat de faptul că acțiunea UE are un impact crescând asupra cetățenilor săi, în timp ce exercitarea drepturilor (fundamentale), îndeplinirea îndatoririlor și participarea la procesele democratice au loc aproape exclusiv la nivel național. Articolul 15 alineatul (3) din TFUE acordă oricărei persoane fizice sau juridice dintr-un stat membru dreptul de acces la documentele instituțiilor, organelor și agențiilor Uniunii. Articolul 16 din TFUE consacră dreptul la protecția datelor cu caracter personal (4.2.8). Articolul 2 din TUE prevede că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.”
Articolul 7 din TUE reia o dispoziție din precedentul Tratat de la Nisa (1.1.4), care instituie atât un mecanism de prevenire atunci când există „un risc clar de încălcare gravă” de către un stat membru a valorilor prevăzute la articolul 2 din TUE, cât și un mecanism de sancționare în caz de „încălcare gravă și persistentă” a acelorași valori de către un stat membru. În primă instanță, Comisia cere Consiliului European ca, hotărând în unanimitate, să constate existența unui astfel de risc [articolul 7 alineatul (2)]. Astfel se declanșează o procedură care poate face ca statul membru respectiv să își piardă dreptul de vot în Consiliu. Acest mecanism a fost activat pentru prima dată în 2017 împotriva Poloniei din cauza reformei Curții Supreme din această țară.
În plus, trebuie să existe o protecție mai solidă a drepturilor și a intereselor resortisanților statelor membre/cetățenilor UE în relațiile Uniunii cu restul lumii [articolul 3 alineatul (5) din TUE].
Explicație: