Question

e drumul ce duce cătră Cetatea Neamtu, pe la sfârşitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lăncieri ce deschidea marşa [coloana], urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofiţeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vârstei, posomorât, gânditor, necăjit, şi doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârşit venea duiumul oştei: trăsuri, bagaje, pedestraşi, şleahtă pospolită, amestecaţi, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe faţă şi cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă nici dobă, numai tropotul şi pasul oamenilor ce abia se mişcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, şi oamenii s-au hrănit numai cu poame.

Şi însă această oaste, în stare aşa ticăloasă e ceea ce a înjiosit de atâtea ori trufia Semilunii, iar cei trei fruntaşi ofiţeri sunt hatmanii Iablonovski şi Potoţki, şi cel din mijlocul lor însuşi Ioan Sobieski, regele Poloniei.
Şi cum să nu fie supărat şi necăjit vestitul rege? El, Sobieski, fala leşilor, eroul creştinătăţii, mântuitorul Vienii, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor, a se trage dinaintea tătarilor şi a moldovenilor; a-şi privi oastea ticăloşită de lipsa merindelor, horopsită de duşmanii care îi urmează mişeleşte, fără a îndrăsni să-şi deie pept făţiş cu el, şi fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina în drumul său decât o fioroasă pustietate !
Cum am zis, mergea încet şi gânditor. Hatmanii lângă dânsul păzeau tăcere, respectând supărarea sa de care şi ei se împărtăşeau.
- Ce castel e acesta? întrebă Sobieski, când rădicând capul, zări pe sprânceana dealului, înălţându-se trufaşă dinaintea lui, cetăţuia Neamtu. Cu bună seamă vrun cuib a tâlharilor acestor de moldoveni!
- La vreme de război, aici domnii Moldovei obicinuiesc a-şi trimete averile lor, răspunse Potoţki.
- Aşa! Să mergem dar să-l luăm. Oh! voi să-mi răzbun pre Cantemir care mă înşălă şi mă făcu să perd atâţa viteji !
- Eu aş zice să lăsăm cetatea aceasta, zise Iablonovski, şi să ne urmăm drumul înainte. Avem tunuri de câmp, nu de asalt.
- Ba, pre numele patronului meu! nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobieski fără a i se cuceri?? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu mânile.
- Numele măriei tale e destul tun, zise Potoţki.
Trufia polonului măgulindu-se de această groasă linguşire, faţa i se însenină la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase şi îndată dete poruncă să se înşire oastea cătră cetate.
În cetăţuie se afla optsprezece plăieşi, trimişi de ispravnicul de Neamţ pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieş, al cărui cal asudat păştea înşeuat troscotul ce creştea pe lângă ziduri.
- Mai bea o duşcă, băiete, zise un bătrân de care se videa că ascultă toţi, şi ne spune ce ai mai văzut la Iaşi?
- Ce să văd, tată? Blăstămăţie! Târgul îi în jaf. Leşii pradă şi dezbracă pe bieţii oameni.
- Ş-apoi zic că-s creştini! [...]
Nu trecu mult şi plăieşul de strajă viind, spuse că o oaste mare se apropie de cetate. Îndată toţi alergară pe ziduri.
- Leşii sunt! strigă tânărul ce venise de curând şi pre care l-am auzit vorbind; şi-au schimbat drumul şi vin aici...
- La porţi, flăcăi! zise bătrânul. Încuieţi-le şi grămădiţi bolovani pe ziduri. Aşezaţi-vă toţi pe la metereze. Să nu zică leahul c-au intrat într-o cetate românească ca într-o ţarină pustie.
- Dar noi suntem numai nouăsprezece şi asta-i o oaste întreagă, observă unul; cum se...
- Taci mucosule! îl curmă bătrânul. Te temi că-i peri? Mare pagubă! Un mişel mai puţin.
Vânătorul astfel înfruntat se trase ruşinat şi se sui pe ziduri.

TREBUIE SA SCOATETI TOATE ARHAISMELE DOAR CINE STIE
REPEDE VA ROG DAU CORONITA CELUI MAI BUN

Answer 1

tustrei,pedestraşi,şleahtă pospolită,surla,hatamanii ,merindelor,sa-si deie pept,,, voi[voi sa-mi razbun] ,perd,[sa-mi perd atatia viteji] ,lenicioase,plaiesi,armia,leahul ,misel.Sper ca te-am ajutat. Sa-mi zici daca nu e ceva bine.