Elaborati, in aproximativ doua pagini, un eseu despre statul roman in perioada 1866-1930, având in vedere: menţionarea a două fapte istorice care au loc in statul român, in anul 1866; prezentarea unei actiuni prin care România participà la relațiile internaționale din perioada 1875-1885; menţionarea a două fapte istorice desfasurate de România în cadrul Primului Război Mondial și precizarea unei asemänäri între aceste fapte istorice; formularea unui punct de vedere referitor la practicile politice utilizate în statul român între anii 1919-1930 şi sustinerea acestuia printr-un argument istoric.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Domnia autoritară a lui Alexandru Ioan Cuza a dus la constituirea a ceea ce în istorie s-a păstrat sub denumirea de ,,monstruoasa coaliție’’ (o alianță între conservatori și liberalii radicali) și la abdicarea acestuia. În anul 1866, oamenii politici ai țării optează pentru stabilitate la guvernare și aducerea la conducerea României a unui prinț străin, în persoana principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Tot în anul 1866, este adoptată noua Constituție a României. Acest act fundamental avea la bază principiile constituţiei belgiene din 1831, care însă au fost adaptate la realităţile societății româneşti. Constituția de la 1866 prevedea principii ale ideologiei liberale, precum suveranitatea naţională, guvernarea reprezentativă și separarea puterilor în stat. Ea va pune astfel bazele unui stat român modern.
Un aspect deosebit de important legat
reprezentativă și separarea puterilor în stat. Ea va pune astfel bazele unui stat român modern.
Dupa realizarea Unirii din 1859,principalul obiectiv al României în relaţiile internaţionale s-a orientat spre obţinerea independenţei faţă de Imperiul Otoman, precum şi a unor garanţii de securitate care să o ferească de posibile agresiuni externe.
Statutul de independenţă l-a preocupat pe Carol I încă de la începutul domniei sale. În primăvara anului 1876, pe fondul „Crizei orientale” agravate prin rascoalele antiotomane ale popoarelor din Balcani, România încearcă, fără succes, obţinerea independenţei pe cale diplomatică. Urmează al doilea razboi ruso-turc şi Congresul de la Berlin (1878), în care se pune capăt, pentru moment, „Crizei orientale”. Pe lângă recunoaşterea independenţei, obiectiv major al domniei lui Carol I, România primea Dobrogea, dar era obligată să cedeze Rusiei sudul Basarabiei.
Lupta pentru realizarea deplină a idealului naţional a dominat politica românească spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, fiind un alt obiectiv major urmărit de România. Astfel, în timpul marii conflagraţii mondiale izbucnite la începutul secolului al XX-lea, România, în pofida tratatului din 1883, care o lega de Tripla Alianta, a intrat în luptă alături de Antanta (1916), având ca obiectiv eliberarea fraţilor din Transilvania. În urma Congresului de Pace de la Paris (1919), România obţine recunoaşterea actului de la 1 decembrie 1918, prin care cele trei provincii istorice (Basarabia, Bucovina şi Transilvania) s-au unit cu Vechiul Regat, formând România Mare.De-a lungul secolului al XX-lea, România s-a dovedit un factor activ al politicii de securitate europeană. În perioada interbelică, ea va milita pentru păstrarea graniţelor fixate prin Congresul de Pace de la Paris (1919-1920).
După 1945, capacitatea României de a-şi influenţa destinul politic a fost împiedicată de împărţirea lumii în sfere de influenţă, precum şi de prezenţa militară sovietică. Plasarea noastra în zona de influenţă a U.R.S.S. s-a dovedit decisivă pentru evolutia României; impus prin forţă, regimul comunist a scos ţara, pentru următoarea jumătate de secol, din rândul democraţiilor. Deşi fideli puterii sovietice, comuniştii din România încep să facă în anii ’60 primii paşi în cadrul proiectului “destalinizării”. Linia impusă de Moscova avea să fie flagrant încălcată în 1968, când N. Ceauşescu refuză participarea, alături de trupele Tratatului de la Varşovia, la înăbuşirea revoltei din Cehoslovacia, numită şi „Primăvara de la Praga”.
...
Explicație: