Elegie , de Mihai Eminescu
Dacă vreodată în lunga-ţi cale
Te-i simţi, frate, nenorocit,
Pieptul în chinuri, inima-n jale,
Viaţa-ţi de lacrimi o tristă vale,
Ochii în plângeri de dor răpit;
Când fără soarte, fără de nume,
Te-i vede singur... dispreţuit,
Un singur suflet nu-i ave-n lume,
Luptând cu-a vieţii valuri în spume,
Un suflet care te-ar fi iubit;
Când fug amicii de lângă tine,
Când plângi de soarta-ţi trist părăsit,
Gândeşte atuncea şi tu la mine
Nici eu în lume n-o duc mai bine,
Şi eu sunt, frate, nenorocit.
1)Motiveaza prin reguli adecvate utilizarea a 3 semne de punctuatie deferite .
2)Incadreaza in gen si specie literara textul . Motiveaza prin 2 argumente genul si prin 2 specia .
3)Precizeaza tema si mesajul poeziei in raport cu titlul .
4)Identificati so comentati o figura de stil .
5)Argumentati starea de spirit a eului liric in raport cu sentimentul dominant si atmosfera generala creata de lectura acestui text .
Răspunsuri la întrebare
1) În poezia „Elegie” de Mihai Eminescu, virgulele folosite în structura „Te-i simţi, frate, nenorocit,”, au rolul de a delimita o apoziție simplă de restul propoziției și la nivel stilistic de a reliefa anumite idei și sentimente ale eului poetic. În structura „Te-i vede singur... dispreţuit”, punctele de suspensie marchează la nivel sintactic întreruperea intenționată a discursului liric, iar la nivel stilistic indica o stare de tristețe a eului singuratic. Punctul și virgula, semn de punctuație folosit în poezie de două ori, are rolul, la nivel stilistic, de a rupe ritmul fluent al discursului pentru a atrage atenția asupra unor aspecte importante și de a marca o stare sufletească puternică, de singurătate.
2)Poezia „Elegie” de Mihai Eminescu aparține genului liric, deoarece sentimentele, ideile și gândurile sunt transmise în mod direct, prin intermediul eului liric a cărui prezență este semnalată de mărcile lexico-gramaticale ale subiectivității, respectiv formele pronominale, accentuate și neaccentuate, și verbale la persoana I și a II-a: "n-o duc", "eu", "plângi", "Gândește", "tu", „-ți”. Procedeele artistice, precum figurile de stil și imaginile artistice, oferă textului o expresivitate și o plasticitate aparte, accentuate de metaforele: „Pieptul în chinuri”, „inima-n jale” și imaginile artistice: „Luptând cu-a vieţii valuri în spume” (vizuală) și „Când fug amicii de lângă tine„ (motorie). Poezia este o elegie, specie a genului liric indicată și de titlul textului, în care eul liric își exprimă direct sentimentele de tristețe, melancolie, tema principală fiind singurătatea și condiția nefericită a poetului. Tema este conturată de motivele literare care indică tristețea și singurătatea eului, precum „cale”, „frate”, singurătate, „suflet”.
3)Tema și mesajul poeziei sunt strâns legate de titlul „Elegie”, acest substantiv comun indicând specia lirică din care face parte textul, ascesta fiind marcat de starea de tristețe a eului liric și de tema singurătății și nefericirii umane, pe care o accentuează prin motive literare specifice și figuri de stil încărcate de suferință.
4)Metafora „Viaţa-ţi de lacrimi o tristă vale” conturează tristețea eului liric, care transmite prin intermediul elegiei un mesaj către alți „frați” de suferință, a căror viață este marcată de tristețe, lacrimi, acestea fiind asemănate cu o „tristă vale”, astfel, viața omului singur este lipsită de sens și bucurii, fiind scăldată doar în lacrimi.
5)Sentimentul dominant în poezia „Elegie” de Mihai Eminescu este tristețea, care îngreunează sufletul eului liric și pe cele ale altor „frați” de suferință, aceștia fiind uniți prin starea de singurătate pe care o simt. Eul liric folosește metafore deosebite, cu o încărcătură expresivă și afectivă marcantă, cu scopul de a contura atmosfera de singurătate pe care o simte orice om în viață.