Epoca fierului; Formarea artelor geto dacice . Eseu pt ed plast va rog mult ! Dau coroana!si 100 puncte
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Arta geto-dacilor
Oricine încearcă să abordeze subiectul referitor la arta geto-dacilor se izbeşte de două aspecte importante. Primul aspect ţine de dificultatea stabilirii originii anumitor elemente manifestate în arta geto-dacilor, aspect care la rându-i, este determinat de faptul că Dacia a fost o zonă în care s-au încrucişat curente culturale şi de civilizaţie dintre cele mai diverse. Al doilea aspect ţine de sărăcia, cu mici excepţii, a vestigiilor şi însemnărilor referitoare la arta geto-dacilor. Actualmente nu ştim nimic despre literatura religioasă, poezia şi dansurile lor populare, despre legendele istorice şi muzica geto-dacilor, pe care, ca orice popor, nu se poate să nu le fi avut. Nu ne rămâne, ca atare, decât să restrângem arta geto-dacilor la acele domenii despre care se poate spune ceva.
a. Despre arhitectura geto-dacilor, ca domeniu al artei acestora, avem, datorită arheologiei, date relativ bogate. Ne vom referi, în rândurile următoare, la fortificaţii (arhitectura în fortificaţiile geto-dacilor) şi la arhitectura construcţiilor cu caracter religios (sacru).
Cele mai grandioase dintre construcţiile geto-dacilor rămân fortificaţiile, unitare doar în concepţia de amplasare pe teren, nu în privinţa caracterului şi a elementelor constructive. Din acest punct de vedere s-au preferat înălţimile de tip mamelon cu pante repezi, legate de celelalte forme de relief prin şei înguste, uşor de barat. Singura excepţie o constituie fortificaţia liniară de la Cioclovina-Ponorici menită să închidă accesul dinspre Ţara Haţegului spre Sarmizegetusa. Ea este, de altfel, singura fortificaţie de baraj din zona capitalei dacilor şi alături de ceea de la Tapae, a doua cunoscută în Dacia. Celelalte fortificaţii, în majoritate, sunt de tip circular, adică elementele de fortificaţie înconjurau partea superioară a mamelonului pe care sunt amplasate.
Din punct de vedere al modului de raportare la teren, fortificaţiile circulare materializează două procedee diferite: unul tradiţional, în care elementele de fortificare se adaptau configuraţiei naturale a terenului, evitând, fără însă să le excludă cu totul, lucrările de ,,corectare” a terenului (Costeşti-Cetăţuie, Sarmizegetusa), altul preluat din lumea elenistică târzie, în care amplasarea elementelor de fortificare a presupus ample lucrări de amenajare a terenului soldate cu aducerea la tranşee rectilinii a curbelor naturale ale mamelonului.
Elementele de fortificare ale cetăţilor sunt atât dintre cele tradiţionale (valurile, palisadele simple, zidurile de pământ şi lemn sau de piatră şi lemn şi zidul din piatră sumar fasonată şi legată cu un liant din pământ amestecat cu apă), cât şi dintre cele noi apărute, din lumea greco-romană (zidul din piatră fasonată). Acest sistem de construcţie elenistic a fost adaptat la posibilităţile locale, prin utilizarea acelui murus Dacicus (Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie, Sarmizegetusa). Din această perspectivă, cetăţile din zona capitalei statului dacilor constituie un unicat în lumea europeană din afara Imperiului Roman şi sunt, în acelaşi timp, cele mai impunătoare fortificaţii.Efortul pentru construirea fortificaţiilor este uimitor. Numai zidurile fortificaţiei de baraj de la Cioclovina-Ponorici, de exemplu, însumează aproximativ 120.000 metri cubi de piatră, luată toată de pe locul unde s-a ridicat fortificaţia. La celelalte fortificaţii din zona capitalei, ca şi pentru unele construcţii civile şi de cult, s-a utilizat calcarul exploatat în cariera de la Măgura Călanului. Cea mai mare dificultate o constituia fasonarea pietrei, operaţiune executată în carieră, dar mai ales aducerea materialului litic în punctele alese pentru a fi fortificate. Blocurile de piatră, destul de mari de altfel, erau aduse de la 40-90 km, prin Valea Streiului şi pe Pârâul Luncanilor pentru Piatra Roşie, sau pe Mureş şi apoi pe firul Apei Oraşului pentru celelalte. Daca ar fi să ne rezumam doar la construcţiile din piatră fasonată descoperite (investigate) până acum în zona capitaliei Daciei şi luând pentru fortificaţii dimensiuni minime la înălţimea zidurilor (5 m) şi grosimea blocurilor de calcar din ele (40 cm) se ajunge la un total de circa 20.000 metri cubi. La toate aceste dificultăţi trebuie adăugate cele legate de organizarea exploatării, transportului şi zidirii acestor fortificaţii.
Orice bloc de piatră trebuia transportat cu precizie la locul destinat şi aşezat exact la locul său în zid, ceea ce presupunea ca nimic să fie luat la voia întâmplării. Dincolo de efortul în sine, pentru ridicarea zidurilor erau necesare lucrări foarte anevoioase de terasare, de nivelare etc. De exemplu, numai pentru amenajarea terasei a XI-a din zona sacra a Sarmizegetusei au fost necesari peste 100.000 de metri cubi de umplutură.
Explicație:
Eu am scris tot ce stiu, bafta!
sta vestică a