Era Domnu, domnu Trandafir, învatatorul meu. Nu-l vazusem de mult pe domnu Trandafir. Îmi închipuiam ca e pensionar, ca trebuie sa fi îmbatranit. Eu îl vedeam însa tot ca odinioara, nalt, bine legat, cu mustacioara neagra pe care şi-o tundea totdeauna scurt, zambind cu bunatate, încruntandu-se cateodata, insuflandu- ne un respect nemarginit. Toate patru clasele erau gramadite într-o odaie lunga. Unora din baieţi le da teme, pe alții îi asculta. Cand explica, ascultam toţi; şi istoriile minunate cu Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul le-am ştiut chiar din clasa întaia. Mai cu sama explicațiile la istorie erau minunate. Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri în cununile lor de neguri. Îi urmaream înfiorat, auzeam parca freamatul luptelor şi, acasa, îi visam o noapte întreaga. Uite, şi acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit. Îi scînteiau privirile şi era şi el mişcat cand ne spunea despre marirea stramoşilor. Cand facea un semn cu mana, aşa, într-o parte, parca ridica o perdea de pe trecut, şi eu vedeam tot ce spunea glasul lui... Şi cand ma gîndesc bine, cand judec cu mintea de-acum, cand caut sa adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, gasesc cu mirare ca Domnu era un om foarte nacajit, harțuit de administrație, ca cu greu îşi ducea gospodaria lui, ca venea de multe ori amarat, ca sa ne dea cu dragoste învațatura de toate zilele... Dar atunci nu, n-avea alta grija decît sa ne spuie istorii mişcatoare. Ca dansul poate au mai fost mulţi. Şi toţi, draga prietine, cand te gandeşti bine, au fost nişte apostoli, care au îndurat saracie şi batjocura, care au trecut printr-un vifor de nemulţamiri şi vorbe rele, şi care totuşi au izbutit sa-şi îndeplineasca, cu bine, menirea... Domnu nostru ne-a învațat rugaciuni, ne-a învațat cantece care erau aşa de frumoase pentru copilaria şi sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine; ne-a învațat sa credem şi în alte lucruri, în trecutul şi vrednicia noastra, lucruri pe care mulți le batjocoreau în acea vreme; ne- a învaţat multe, de care aminte nu ne mai aducem, dar care au ramas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat mai tarziu... Îmi aduc aminte... Într-o sara ne stranseseram la şcoala la împletit panere. Şedeam în cerdac, în cerdac la Domnu, şi unul spunea o poveste. Era o linişte mare în împrejurimi în primavara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un cantec de fluier. Umbrele înserarii ne învaluira, povestitorul tacu, şi noi ramaseram fara vorbe, cu Domnu în mijlocul nostru, ascultand adierea departata a cavalului. Mai baieți, stați, c-am sa va cetesc şi eu o poveste... Şi a aşezat în geam, pe dinlauntru, o lampa, şi în lumina ei, acolo între noi, ne-a cetit Harap-Alb al lui Moş-Creanga. Glasul lui curgea domol şi basmul ne fermeca pe toți ca un cantec frumos. Povestea mi-a ramas adanc sapata în suflet, şi, mai tarziu, cand am cetit-o într- o odaița scunda, în Iaşi, pe cand faceam liceul, am stat mult şi m-am gandit la sara cand o cetea învațatorul, m-am gandit ca la o alta poveste senina a copilariei mele... (Mihail Sadoveanu, Domnul Trandafir) rezumat plz
Răspunsuri la întrebare
1. Intro-zi el se intoarse la tîrgușorul din sat. Aici el îsi aminti de clipe petrecite în copilărie cu prietenii săi.Mergînd mai departe,observă locul in care era școala lui. Deodată își aminti de primul său profesor,Domnu Trandafir,care era un om bine făcut,puțin chel în vîrful capului.El învata copiii săi cu mare dragoste fată de ei. Cind citea o poezie,vorbea tare și ridica brațul drept in sus,cînd cinta la cor,lovea diapazonul de colțul catedrei,și dădea ușor tonul. Era un om excelent.Intr-o zi la el au venit doi domni si l-au rugat să le facă o lecție.Maturii au căpătat ochi naivi de copii,fiind copleșiti de lecția Domnului. Unul dintre maturi era primarul școlilor.Dar,spre nefericirea elevilor,într-o zi,lui i se propuse să lucreze într-o școală peste Siret. Dar Domnu nu a acceptat,peste un timp s-a stins din viată.Era un adevărat om de omenie. Pe mormîntul său scria" Aici se odihnește robul lui Dumnezeu Neculai Trandafir". Autorul cu drag își amintea de acele clipe.
2. Domnu trandafir era un fel de erou pentru copiii care erau in clasa la el. Cand el povestea despre reusitele domnitorilor parca copiii se aflau chiar in acel moment, in acel loc, iar cand povestea ceva frumos despre istoriile, legendele si micutele povestioare facute de cineva important pentru tara ii venea si lui sa planga, era si el emotionat. Intr.o zi de scoala cand copiii au venit la impletit de panere copiii au aflat ca domnul Trandafir o sa se mute peste Siret si ca va predea la o alta scoala. Copiii au inceput sa planga si s.al roage sa nu plece , pana cand la un moment dat domnul Trandafir a stiut ca trebuie sa ramana asa ca nu mai a plecat. Domnu Trandafir era un domn bine legat , cu mustata neagra pe care si.o tundea cateodata si cu niste ochelari. Venea mereu elegant la scoala, era bun cu copiii si cateodata le citea copiilor afara si intr.o zi cand le citea afara copiilor Capra cu trei iezi de Ion Creanga, marele poet Mihail Sadoveanu, un elev de al sau a deslusit cheia citirii.. Copiii erau foarte apropiati si il iubeau pe Domnu Trandafir.
Sper că te-am ajutat! (PS: unele cuvinte nu sunt scrise cu diacritice)