eseu: ce sa fac că să nu mă mîndresc?
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Mândria este un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii care creează o senzație de mulțumire, de satisfacție, de plăcere și de bucurie. Sentiment de mulțumire cauzat de un succes, de o reușită, de o victorie. În sensul negativ o mândrie exagerată când individul are o atitudine de superioritate nejustificată față de alții, ea mai este numită măreție, îngâmfare, înfumurare, semeție, fală, fudulie, orgoliu, trufie. Unii afirmă că răbdarea și îngăduința sunt o calitate dar nu și mândria.
Mândria (sau trufia) este un păcat care constă în afişarea unei superiorităţi ce poate fi legată în chip nesăbuit de diverse lucruri (calităţi fizice sau morale, avere, situaţie, origine, naţionalitate, etnie, rasă, culoarea pielii, etc). Mândria este unul din cele şapte păcate capitale.[1] Ea îl spurcă, îl coboară pe om, îl acoperă de ruşine, căci îl face asemenea diavolilor, foşti îngeri azvârliţi din cer de Dumnezeu din pricina trufiei; ea este în acelaşi timp şi rădăcina marilor încălcări ale legii morale (deci al celorlalte păcate). Dumnezeu urăşte ochii trufaşi şi inima trufaşă născătoare de cuvinte semeţe. El le stă împotrivă celor mândri, pe care îi mustră şi îi pedepseşte aspru, cărora le smereşte inima prin suferinţe şi necazuri. Exemple pilduitoare sunt destinele tragice ale lui Sanherib, Belşaţar şi ale Egiptului, Israelului, Moabului sau cele ceva mai blânde ale lui Nabucodonosor al II-lea, Ozia sau Iezechia. În mod obişnuit mândria aţâţă certurile, poate cufunda omul în sărăcie (prin refuzul de a presta unele munci considerate inferioare) şi poate da naştere la dispreţ faţă de ceilalţi, ceea ce se întâmplă la unii oameni care au o anumită corectitudine morală (pilda vameşului şi fariseului). Ea este incompatibilă cu adevărata înţelepciune. Creştinul adevărat nu se socoteşte niciodată înţelept, cum fac cei bogaţi sau mulţi din oamenii mândri, pentru că acest lucru l-ar îndepărta de mântuire. Omul mândru este adeseori lăudăros (cu ceea ce de fapt nu-i aparţine- bunuri, sănătate, educaţie, origine), în multe cazuri ateu, uneori batjocoritor; în anumite cazuri el este îmbuibat şi asupritor iar în altele adună mulţime de păcate grele. Cauzele mândriei sunt cunoaşterea, bogăţia şi puterea sau chiar o anumită corectitudine morală. Armele luptei împotriva mândriei sunt rugăciunea şi iubirea aproapelui, modelul suprem fiind Iisus, care este blând şi smerit cu inima.