Eseu: Cultura Românească din Basarabia la sfârșitul sec 19
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Multă vreme, cultura românească nu s-a putut dezvolta pe un spaţiu unitar. Fiind strâns legată de situaţia istorică, geografică şi politică a unui popor, cultura sa rămâne dependentă de condiţiile de viaţă ale poporului respectiv la un moment dat. În cazul poporului român, multe secole cultura a fost singura care a încercat să realizeze o unitate între toate ramurile sale. Aceasta însă depindea de mai mulţi factori, şi în primul rând de cel extern: fiind supuşi mai multor stăpâniri străine, românii erau nevoiţi să îşi susţină activitatea culturală în funcţie de condiţiile oferite de acestea.
După cum s-a văzut la începutul lucrării, din punct de vedere cultural, Imperiul rus era cu mult în urma tuturor statelor europene. Şi este o regulă demult demonstrată că un popor, stăpânind pe altul care beneficiază de un grad de civilizaţie şi cultură mai înalt, nu îl poate deznaţionaliza pe acesta din urmă. De aceea, încă din perioada migraţiilor, popoarele mai avansate aveau deplină libertate, cu excepţia recunoaşterii supremaţiei politice a noilor veniţi. Nici turcii nu au încercat niciodată să îşi impună limba sau cultura în spaţiul de locuire al poporului român. Au existat totuşi urmaşi ai altor neamuri migratoare care nu au înţeles această regulă şi au făcut orice pentru a deznaţionaliza poporul cotropit. În cazul nostru, este vorba despre unguri şi despre ruşi. Faptul că până la urmă rezultatul lor a fost egal cu zero, dovedeşte că, pornind cu handicapul înapoierii culturale, aceştia nu puteau găsi cheia distrugerii sufletului poporului nostru. Cel mult, au reuşit să frâneze dezvoltarea sa culturală, să-l ţină pe loc, dar niciodată românii nu au devenit unguri sau ruşi.
Inutil să precizăm că în Basarabia erau cele mai grele condiţii pentru dezvoltarea culturii româneşti. Pe când românii din principate şi cei din Transilvania dădeau generaţii întregi de literaţi care preluau unii de la alţii ştafeta luminării şi redeşteptării culturale şi naţionale, în Basarabia era extrem de riscant şi faptul de a te declara român. În plus, autorităţile ruseşti puneau cele mai mari piedici posibile contactului dintre basarabeni şi ceilalţi români.
Până la anexare, Basarabia luase parte egală la dezvoltarea culturală românească. Contribuţia Basarabiei în această perioadă era astfel sintetizată de marele istoric Ştefan Ciobanu: „Provincia dintre Prut şi Nistru l-a dat pe Alexandru Lăpuşneanu, iar lui Dimitrie Cantemir îi plăcea să-şi tragă originea din mârzacii Cantemir din Bugeacul Basarabiei. Marele cărturar al vechimei, Miron Costin, a fost pârcălab de Hotin, iar Vasile Alecsandri a avut un înaintaş care ar fi fost vameş la Tighina. Originea familiei scriitorilor Văcăreşti din Muntenia este în ţinutul Sorocei. Din Basarabia se trage şi familia marelui Mihail Kogălniceanu.” (1)
După răpirea rusească din 1812 însă, firul acestor legături a fost rupt şi Basarabia s-a pomenit izolată în mijlocul torentului rusificator. S-a văzut că ruşii nu aveau niciun interes să ajute cultura poporului, cu atât mai puţin dacă ea se făcea în limba naţională.
În Basarabia însă flacăra românismului a continuat să ardă, chiar dacă, silită de împrejurări, a trebuit să scadă în intensitate. Întreaga perioadă a stăpânirii ruseşti a fost brăzdată de un şir de mici scriitori autohtoni, care încercau să strecoare în creaţiile lor câte ceva folositor pentru neam. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au activat în Basarabia scriitorii Dimitrie Pastiescul, Alecu Leonard, V. Catiţchi sau Costache Tufescu. Dar printre ei se putea ridica şi câte o mare personalitate, precum cunoscutul Alexandru Haşdeu (Hîjdeu) din Cristineşti, judeţul Hotin, care şi-a făcut studiile în Rusia şi în Germania. El a reuşit să întreţină conştiinţa naţională, scriind şi publicând în limba rusă o parte din operele sale despre trecutul Basarabiei. El spunea de exemplu că: „Moldovenii au avut totdeauna la temelia vieţii lor creştinismul, monarhia şi patriotismul.” (2) Scrierile sale se ocupau de domenii numeroase şi variate: ştiinţă, drept, filosofie, sociologie, istorie. Din păcate însă, multe au rămas în manuscris şi s-au pierdut în vâltoarea vremurilor.