Question

eseu de 10-12 fraze la subiectul formarea statului unitar Rominia mare
repere:
a)permisele unirii
b)unirea provinciilor rominest
c)insemnatate recunoasterii internationale a marii uniri.

Answer 1

Odată cu încheierea procesului de formare a poporului român şi a limbii române (secolele VIII-IX) în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic începe o nouă etapă, aceea a constituirii statelor medievale româneşti.

Formarea statelor medievale româneşti este rezultatul acţiunii mai multor factori, interni şi externi. Factorii interni care au favorizat acest proces sunt:

• formarea relaţiilor feudale,

• necesitatea protejării averii acumulate de diferitele pături sociale,

• necesitatea reglementării relaţiilor dintre aceste păturile sociale

• necesitatea apărării căilor comerciale internaţionale care străbăteau spaţiul românesc şi a centrelor de comerţ intern (iarmaroace, aşezări orăşeneşti),

• necesitatea valorificării economice a noilor terenuri etc.

Condiţiile interne au fost favorizate şi de anumite împrejurări externe. Astfel, în 
perioada care a urmat după invazia tătarilor din 1241 a fost lichidată pentru o vreme hegemonia regatului maghiar la sud şi est de Carpaţi, ceea ce a permis formaţiunilor statale româneşti din această zonă să evolueze spre întărirea propriei organizări interne şi extinderea lor teritorială.

Constituirea statelor medievale româneşti a decurs în câteva etape:

 unificarea teritorială, 

 formarea structurilor sociale, a instituţiilor centrale statale de guvernare

 obţinerea independenţei, recunoscută de ţările vecine.

Procesul de formare a avut la bază consolidarea obştii săteşti (în frunte cu juzi sau cnezi) ca formă iniţială de organizare socială şi autoadministrare în perioada de după retragerea legiunilor romane din Dacia.

Interesele comune de apărare şi de valorificare a terenurilor agricole
 au determinat unirea mai multor obşti în uniuni de obşti cu o căpetenie unică în frunte, numită voievod, cneaz, ban. Uniunile de obşti se numeau "ţări" (din latinescul-terra). Marele istoric român Nicolae lorga a numit aceste "ţări"- Romanii populare. În izvoarele istorice străine ele se mai numeau Vlahii, adică ţari ale românilor, deoarece străinii, îi numeau pe români "vlahi", cu diferite derivate ale acestei denumiri. Istoricii au atestat circa 20 de asemenea "ţări", care acopereau întreg spaţiul locuit de români. Romaniile populare erau, astfel, formaţiuni teritorial-politice incipiente şi prezentau o formă de organizare teritorial-administrativă autonomă în condiţiile lipsei unui stat unitar.

Necesităţile de apărare în faţa incursiunilor războinice ale migratorilor au dus la apariţia unei forme mai avansate în comparaţie cu uniunile de obşti. Acestea erau voievodatele, cnezatele şi banatele, formaţiuni, ce întruneau câteva uniuni de obşti, având în frunte un cneaz, voievod (din slavă-conducător de oaste), un ban etc.