eseu despre
schița la conac de I.L.Caragiale
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Schita "La conac" debuteaza cu imaginea unni calaret anonim care vine dinspre Poienita si se indreapta spre conacul unui boier din Salcuta, caruia trebuie sa-i plateasca arenda in valoare de cincizeci de galbeni . Tanarul calareste domol, fara teama, privind cu incantare la peisajul deschis in fata ochilor sai, ce cuprinde panorama vaii pe care tocmai o strabate intr-o limpede dimineata de primavara. Chiar daca si-a intors privirile "pe calea umblata", drumetul solitar nu zareste pe nimeni in urma lui. Si totusi, contemplarea cerului si a padurii de mesteceni îi este intrerupta de ivirea in preajma sa a unui alt calaret iesit ca din pamant. In afara aparitiei sale nefiresti, cu toate ca este imbracat ca orice negustor din partea locului, calatorul poseda si alte determinri stranii: are parul rosu ca focul iadului si o privire sasie care îi produce ameteala tovarasului sau ; cand ajung amandoi in apropiere de Salcuta si le apare in fata turnul stralucitor al bisericii, flacaul îsi face instinctiv cruce, in timp ce gestul lui firesc preovoaca negustorului un ras "grozav". In aceeasi clipa, dispare cu cal cu tot, ca sa reapara in fata hanului, sub umbrar. Personajul diavolesc, deghizat in portul unui "orzar sau cirezar" obisnuit, se face nevazut din cauza atitudinii evlavioase a tanarului. Totodata, el contrazice legile spatio- temporale aparand si disparand unde si cand voieste, indaratul sau inaintea insotitorului de drum.
La han, negustorul îi ofera de baut calaretului, care accepta sa bea pana la venirea hangitei din sipul cu rachiu oferit de negustor. Trupul si mintea îi sunt invadate de o " caldura placuta", transformata apoi intr-un foc launtric. Pe masura ce serveste "uscatura si udatura" oferite din belsug pe o tava , personajul îsi pierde luciditatea si urmeaza mecanic indemnurile dracesti.
Catre seara, la han au mai ramas putini calatori. Desi flacaul se simte obosit si ar dori sa se odihneasca, maleficul negustor nu-i da o clipa de ragaz. Il conduce in odaia unde mai multi orzari joaca stos si îl imbie sa-si incerce sansa. Aceasta ademenire este posibilitatea de a castiga nemasut, fie prin escrocarea partenerilor sau pur si simplu din intampalre. Din grupul jucatorilor se ridica unchiul Dinca ; acesta îl sfatuieste cuminte pe nepot sa se retraga de la masa de joc. Stapanit insa de vraja tulbure a ochiului luciferic, tanarul jucator pluseaza pana cand pierde contravaloarea arendei, ceasul si doua inele, castigate -din fericire- chiar de neica Dinca si de un alt orzar norocos. A trecut de mult demiezul noptii, afara s-a-nnorat, iar in han domneste o liniste adanca.Tanarul, cu capul in maini si "inecat de ganduri", cere disperat un sfat tovarasului care-l vegheaza neclintit.
Ultima ispita este si cea mai grava, sasiul indemnandu-l la dublul pacat al jefuirii propriei sale rude si a negustorului strain, ca sa-si recupereze bani si obiectele pierdute la jocul de noroc. Asadar, diavolul îl face sa piarda tot ce e sfant în finta lui, tentatiile satanice avand menirea de a pangari umanul. Carnul "roscodan" si pistruiat îsi dezvaluie intaia oara esenta blestemata si ofera victimei sale o basma fermecata, cu puteri narcotice, destinata sa-i cufunde pe orzarii deja adormiti intr-un somn de plumb pana la ziua.
Epuizat de incercarile stranii prin care a fost silit sa treaca o zi si o noapte, protagonistul lor " se prabuseste pe prispa". In dimineata urmatoare este trezit de unchiul sau, care , dupa o scurta si contondenta morala, îi restituie galbenii necesari achitarii arendei boieresti.