eseu despre valorile cultulare ale europei (artistice, religioase, lingvistice)
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:culturale”. Aceste reţele au început să bulverseze vechile structuri, aducând un câştig în materie
de identitate, de comunicare, de relaţie şi de informare (Pehn, 1999: 8). Actorii internaţionali
capătă un rol tot mai important; proiectele, ideile, metodele sau structurile lor, cu alte cuvinte
identitatea lor, devin nu doar mai vizibile (ca atare mai multiplicate prin efectul asupra
celorlalţi), ci şi mai specifice, mai particulare prin exprimare.
Este cultura europeană una globală sau este una specifică? Putem vorbi despre
globalizare şi mondializare culturală? Sau, cultura europeană se îndreaptă către o structură
cosmopolită? Dar care este locul tradiţionalului, a etnicului, naţionalului, a specificului şi
particularului? În discuţie îşi face loc astfel ecuaţia global vs. local, general vs. particular.
Culturile naţionale şi regionale nu dispar sub imediata accelerare a mondializării, asta şi datorită
creşterii interesului pentru cultura locală. Mondializarea, văzută ca un proces mai general, ce
include şi globalizarea, este „caracterizată prin multiplicarea, accelerarea şi intensificarea
interacţiunilor economice, politice, sociale şi culturale între actorii din diferitele părţi ale lumii”
(Tardif, Farchy, 2006: 107-108). Această mondializare culturală, dacă ea este una generalizată,
nu are aceeaşi influenţă peste tot în Europa.
Grupul european de lucru pentru cultură şi dezvoltare, de pe lângă Consiliul Europei, în
versiunea franceză a raportului publicat în martie 1998, abordând această problematică pleacă de
la întrebarea „Culture européenne: la boutique du coin, le commerçant indépendant ou le
supermarché mondial? Concluziile care se desprind în urma acestui raport sunt mai degrabă nişte
generalizări pe care le putem grupa în câteva categorii (La culture au cœur, 1998: 255-259):
- Există o foarte puternică cerere de produse mediatice şi alte produse şi servicii culturale
mondiale difuzate şi uşor accesibile; în acelaşi timp oferta culturală locală, inclusiv media
locală, prin interacţiunea şi practicile locale, ajută la suscitarea interesului pentru
particular, pentru ideile, imaginile şi valorile care celebrează comunitatea şi sentimentele
locale. Diversitatea de păstrează şi se menţine şi datorită susţinerii pe care o oferă statele
naţionale.
- În faţa unui puternic curent de consolidare a unei lumi a „continentelor culturale” (ex.
cultura europeană, nord-americană, s.a.) se remarcă existenţa unor „insuliţe culturale”
autonome, care se definesc şi se menţin la scară naţională, regională şi locală, aplicând
toate expresiile şi producţia culturală criteriilor tradiţionale şi autohtone de
excelenţă/acceptare. Aceste „insuliţe culturale” devin un fel de muzee culturale închise în
faţa tuturor influenţelor exterioare.
- Există o puternică „seducţie a mndializării”. Sub acest raport, cultura europeană este o
reuşită pe plan economic, e fiind orientată în sens mondial şi comercial. „Cucerirea”
pieţelor mondiale din punct de vedere economic asigură „exportul” cultural. Un rol
deosebit îl joacă într-o asemenea ecuaţie marile firme din domeniul informaţiilor şi
telecomunicaţiilor, din domeniul producţiei culturale, al industriei de divertisment şi al
turismului.
- Spaţiul european este un spaţiu al amestecului cultural, al interculturalităţii, ce face
posibilă apariţia unor „culturi hibride” care asimilează idei, imagini şi valorii propriului
format cultural
- Dacă este să acceptăm ideea că toate ţările trebuie să acţioneze la nivel mondial şi că nici o
cultură nu poate să funţioneze izolat, politicile adoptate de către guverne trebuie să salveze
producţia şi diversitatea culturală locală.
Perspectiva culturală europeană este dată şi de politica Uniunii Europene în direcţia
culturală. „Y a-t-il une politique culturelle européenne? Este titlul unei conferinţe susţinută la
Bucureşti în ianuarie 2009 de Vincent Dubois, profesor la Institutul de Studii Politice din
Strasbourg şi membru al Institut Universitaire de France. Întrebarea ni se pare firească şi legitimă
din perspectiva identificării specificului culturii din spaţiul european. Discursul începe prin
trimiterea la un citat apocrif din Jean Monnet (acesta nu ar fi pronunţat niciodată această frază!):
„Dacă ar fi să refac ceva – e vorba, desigur, de construcţia europeană –, aş începe cu cultura