Question

Eseu.''dictionar instrument insitial in formarea personala''

Answer 1

Ideea (si mai cu seama fapta) de a scoate un concentrat de doua tomuri din cele sapte ale „Dictionarului general al literaturii române“ e, fara îndoiala, dintre cele mai inspirate si mai utile. Sub semnul utilitatii culturale, pune Eugen Simion compendiul de acum (numit „Dictionarul literaturii române“ si scos la Univers Enciclopedic Gold, Bucuresti, 2012), trimitându-l „profesorilor, studentilor, elevilor de liceu si, în genere, publicului interesat de istoria literaturii române, de valorile si formele originalitatii ei“. Nu-ncape vorba, cei numiti în primele rânduri ar trebui sa-l aiba mereu la îndemâna, fie ca „instrument de lucru“, fie – în alte cazuri – ca „ghid de initiere si educatie literara“. Cei de la urma nu-s, fireste, chiar atât de obligati; depinde doar de intensitatea curiozitatii sau pasiunii lor. Oricât de mica ar fi însa aceasta, „Dictionarului…“ îi sta bine în fiece casa (utilitatea lui culturala fiind cam de clasa frigiderului pe alt plan; e, deci, o prezenta „utilitara“ imperativa). Bunici, matusi, verisoare si alte specii darnice ar trebui sa vada în el cadoul ideal de Craciun (si de orice ocazie) pentru orice nepot sau verisor (nu mai putin pentru alti merituosi ori doar simpatici si simpatice).
Principiul de contragere, zice Eugen Simion în acelasi „Cuvânt înainte“, se bazeaza pe o reductie la „scriitorii esentiali ai literaturii române“, „la care se adauga curentele literare si conceptele care au circulat în estetica si critica literara româneasca, principalele reviste“ si „institutiile culturale“ cu impact literar. E, deci, un tablou complex, nu doar o expozitie de scriitori, cum era „Dictionarul esential al literaturii române“, coordonat de Mircea Zaciu, Maria Papahagi si Aurel Sasu (si aparut la Albatros în 2000). Deosebirea si mai accentuata se vede în generozitatea selectiei, „esentialii“ lui Eugen Simion fiind mult mai multi decât cei 332 alesi de tripleta clujeana. E drept ca, initial, „Dictionarul esential“ ar fi trebuit sa fie unul exportabil, cu si mai putini „esentiali“, dar faptul ca pâna la urma numarul lor a tot crescut releva dificultatea si delicatetea operatiilor de transare axiologica. E o problema pe care a trebuit s-o înfrunte acum – si pe care si-a asumat-o – si colectivul condus de Eugen Simion. Proportional, fata de „Dictionarul general“, vor mai fi ramas cel mult 15% (la o cântarire din ochi) din articole (deci si din scriitori). E, deci, o epurare nemiloasa, operata în virtutea „criteriului esential de selectie si de judecata“ – „cel estetic“. E un criteriu care se aplica riguros în modernitate (si mai ales în contemporaneitate), caci pentru „epocile mai vechi“ el devine mai suplu si coopereaza cu „criteriul istoric, cultural si lingvistic“. Pe drept cuvânt, caci acolo liniile care despart literaritatea de alte valori nu-s înca trasate.