Eseu Lumea cu ochi mei.
Urgent dau coroana.
Răspunsuri la întrebare
Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează...
Lumea pe care o văd eu nu este perfectă!
Lumea pe care o văd eu este complicată!
Aș vrea să pot schimba ceva.
Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți.
Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea, în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărate...Niciodată nu am fost în stare să iau o decizie, cum aș proceda.
Să revin...
Lumea văzută prin ochii mei...
Văd oameni nefericiți, văd oameni fără speranță, văd oameni care nu mai știu să zâmbească. Suntem o generație de oameni care trăiește muncind până la epuizare fără să punem preț pe lucrurile mărunte, care ne fac să zâmbim.
Văd copii care nu mai știu să răspundă la întrebarea simplă: Ce te face pe tine fericit?
Unde vom ajunge dacă dorința unui copil de 7 ani este să primească...o dronă!
M-am uitat așa de uimită când am auzit. Eu ( recunosc sunt cam depășită în privința asta!) am încercat să văd ce ar putea face un copil cu o dronă și cum aceasta l-ar putea face fericit. Sincer în afară de faptul că se plimbă prin casă, spionează, face poze...nu am descoperit!
Așa că, eu care încă mai scriu de mână, am întrebat după sărbătorile de iarnă același copil: Și...ce ai primit de la Moș Crăciun? ( sperând în sufletul meu că răspunsul e altul!!!!)
- O dronă! a strigat el vesel nevoie mare.
Eu am zâmbit, dar în sufletul meu mi-am zis: Doamne, Moș Crăciun ăsta a luat-o razna?
Așa că...lumea din jurul meu începe să prindă culoare: o dronă, care ne urmărește permanent să nu cumva să ne mai simțim singuri și în siguranță cu gândurile noastre, copii care se plimbă ca extratereștrii pe hoverboard, și oameni obosiți, nervoși, agitați de toate schimbările din țara aceasta!
Acum îmi dau seama că în cele opt luni de când scriu niciodată nu am vorbit de ceea ce se întâmplă în țara mea minunată.
Oare de ce? zâmbesc eu amuzată spre voi.
Poate că nu ai nici o părere, sau nu ești în stare să spui ceva! râdeți voi spre mine.
Da, poate...Doar poate! râd eu din tot sufletul. Într-o țară în care toată lumea are o părere, eu să nu am? Într-o țară în care oamenii sunt așa de deștepți, eu să nu am o părere?
Păi...am!
Lumea pe care o văd în jurul meu...
Lumea aceasta se împarte în două: o parte, cea mai mare, care se chinuie să supraviețuiască și cealaltă parte care își poate permite...să trăiască! ( să călătorească, să vadă lumea, să înțeleagă că frumusețea este pretutindeni, dar dragostea adevărată o găsești numai în familia ta!)
Cel mai comic însă e că toți sunt înverșunați în ceea ce privește schimbările din țară!
Toți se agită, toți își dau cu părerea, dar nici unul nu mișcă un deget să facă ceva.
Eu cred că "teoria" ne "omoară" în țara asta!
Dacă am trece peste faptul că suntem deștepți și am vrea să facem ceva pentru oameni, pentru țară atunci cu siguranță s-ar schimba ceva!
Ea a fost mai harnică și a scris foarte frumos. (mult mai frumos decât mine!)
uia!
Lumea prin ochii mei...
E proiectul care l-am dat la generații întregi și de fiecare dată am fost fascinată să citesc...
În urmă cu o săptămână am vorbit cu Adriana, v-am mai scris de ea. I-am propus să facem amândouă un articol cu tema: Lumea prin ochii mei...
Ea a fost mai harnică și a scris foarte frumos. (mult mai frumos decât mine!)
Eu, eu mi-am dat seama cât de greu este să privești cu atenție în jur și să vezi albul, alb...verdele, verde...albastrul, albastru.
Știți de ce?
Pentru că de multe ori vrem să vedem albastru acolo unde e gri, vrem să vedem roșu acolo unde e roz!
Ce vreau să spun e că uneori sufletul nostru schimbă realitatea, ca noi să credem că totul e bine, ca noi să avem speranță.
Doar că poate ar trebui să fim în stare să vedem adevărul așa simplu cum e!
Poate doar atunci putem spune, cu lacrimi în ochii care au stat larg deschiși, că lumea aceasta în care trăim nu este frumoasă, dar e a noastră.
Poate atunci putem afirma: lumea nu e dreaptă, dar trebuie să înțelegem că dreptatea e un lucru așa de relativ.
Poate doar atunci putem spune viața pe care o avem o putem trăi în lumea aceasta, în mediul pe care l-am ales pentru noi și pentru copii noștri, frumos! Doar frumos!
Așa că eu...văd în jurul meu...
Doi ochi mari, negri, adânci ca marea care-mi șoptesc:
Ești cea mai frumoasă...
Aceasta e lumea mea astăzi, mâine...cine știe!
Mi-e dor nebun de cei doi ochi albaștri, dar eu știu că într-o zi...
Lumea văzută prin ochii mei e specială, e de fapt lumea pe care vreau eu să o văd!
E lumea mea și numai a mea!
Astăzi însă preț de câteva minute, v-am lăsat să o vedeți și voi!
Pentru voi,
Eu.
*
l