Question

Eseu un bun crestin lung!!!Raspunsuri pana Marti'Miercuri saptamana viitoare

Answer 1

A fi crestin inseamna a fi purtator de Hristos! adica sa fii HRISTOFOR! Si noi ortodocsii pe drept cuvant ca suntem puratatorii lui Hristos prin Sf.Euharistie, prin Sf.Botez si prin Sf.Taine in general! Deci un crestin (christianus in lat, sau hristofor in greaca) fiind purtatorul lui Hristos implicit Il are de model de vietuire pe Hristos! El a spus: Inavatati-va de la Mine ca sunt Bland si Smerit cu Inima! sau Sau ne spune Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Deci ne spune clar Domul Hristos ca nu ne putem mantui, nu putem intra in Imparatia Sa, de Il avem pe El. Si cum Il avem? Il putem dobandi prin Sf.Rugaciune, facuta simplu si cu inima deschisa, ca si catre cel ma Bun prieten si cu adevarat ca este! Il dobandim spin curatirea inimii de patimi: de rautate, manie, viclenie, ura, invidie, clevetala, mandrie! In inima murdara Hristos nu va intra, si de va intra, indata va iesi! Caci daca o curatim de pacate, inima noastra se face locas Presfintei Treimi! Si atunci ce putem fi? TEOFORI! Adica Purtatori de Dumnezeu! Si fiind Teofori, oare ce putem face? Sf.Treime atunci lucreaza in noi virtutile cele mai frumoase: Smerenia, Bunatatea, Blandetea, Curatia, IUBIREA fata de toata creatia lui Dumnzeu: om, animale, natura! Fiind Teofor, Hristosfor, CRESTIN, nu ai cum sa fii cu ura fata de un copil: ex. Avortul. Un CRESTIN ACEVARAT isi iubeste prorpiul copil si nu il da la gunoi! De aici si expresia Marilor Parinti a a juns omul mai rau ca animalul! Un crestin nu se poarta cu ura si rautate si IARTA MEREU pana la MOARTE, ca si Insusi Domnul Hristos pe Cruce sau Sf.Stefan omorat cu pietre! Un crestin are inchipuit pe fata lui, chipul Insusi ai lui Hristos!

Answer 2

Toată lumea ştie că creştinismul există de 2000 de ani. Însă problema care se pune cu adevărat, atât în Biserică cât şi în afara sa, este ce înseamnă 2000 de ani de creştinism şi cum ne raportăm la acest fapt. Oamenii au vederi extrem de diferite asupra sa. Pentru creştini, este un răstimp plin de bucurie, care întăreşte cea mai importantă dogmă a credinţei noastre: „Dumnezeu dragoste este”. Căci dragostea este îndelung-răbdătoare. Şi nu putem nicidecum zice că aceste două milenii au cuprins în anii lor doar sfinţenie. În mare măsură, au fost 2000 de ani de păcate şi fărădelegi ale noastre. Domnul ne-a îngăduit în aceşti 2000 de ani şi nu ne-a părăsit. Dimpotrivă, a continuat să-şi reverse milele Sale peste norodul Său, Biserica (descoperind noi lucruri sfinte şi minuni, dar mai ales prin ţinerea noastră în viaţă – şi a Bisericii noastre). Aceasta înseamnă că Dumnezeul nostru este cu adevărat un Dumnezeu îndelung-răbdător – aceasta înseamnă că cu adevărat Dumnezeu este dragoste. Pentru noi, este o bucurie că creştinismul nu este pe moarte, ci trece într-un nou mileniu. Pentru creştini, un alt „mileniu” simbolizează veşnicia creştinismului; am intrat în al treilea mileniu al istoriei noastre încredinţaţi că misiunea Bisericii va continua dincolo de anul 2000. Sunt însă şi oameni care au sărbătorit cu bucurie intrarea în noul mileniu din cu totul alte motive. Există un număr tot mai mare de publicaţii seculare, articole de scandal, ba chiar şi glume de genul: „Voi, creştinii, sunteţi tare bătrâni – aveţi două mii de ani. La aşa vârstă”, zic acestea, „doamnelor şi domnilor creştini ortodocşi, nu credeţi c-ar fi cazul să ieşiţi din cultură, politică, economie şi învăţământ? Este vremea”, adaugă acestea, „cuvenitei retrageri a creştinismului şi a propovăduirii în schimb a celui de «al Treilea Testament», a religiei Noului Veac, «New Age»”. O formulă îndeobşte acceptată în zilele noastre mă face să strig „Contradicitur!” („Mă împotrivesc!”) de fiecare dată când o aud. Acea formulă este „moştenirea culturală a Ortodoxiei”. Când aud acea expresie, mă simt silit să întrerup vorbitorul şi să-i zic: „Iertaţi-mă, despre ce moştenire vorbiţi? O moştenire apare după moartea celui ce o deţine. Şi, totuşi, noi suntem în viaţă. Şi, îmi pare rău s-o zic, dar nu v-am lăsat nimic moştenire vouă, necredincioşilor! Doar în perioada comunistă se părea că Ortodoxia nu mai există, ci doar nişte obiecte ale „moştenirii culturale”: fresce (cărora li se zice „picturi monumentale”), icoane („lucrări artistice în tempera”) şi biserici („monumente de arhitectură medievală”) – iar toată această „moştenire” ar putea fi folosită după bunul plac. Însă noi simţim că noi înşine constituim Biserica, aceeaşi Biserică a Sfinţilor Andrei Rubliov şi Serghie din Radonej, şi că n-am lăsat nimic prin testament oamenilor atei. Tot ceea ce numiţi „moştenirea culturală a Ortodoxiei medievale” ne aparţine şi vieţuim în propria noastră casă, nu într-un cimitir sau în „muzeul Bisericii Ortodoxe”. Creştinismul n-a pierit; poţi fi creştin chiar şi în veacul al 21-lea. Însă ce înseamnă să fii creştin? Voi încerca să răspund în mai multe feluri la această întrebare, şi fiecare răspuns consecutiv îl va cuprinde pe cel de dinainte. Întâiul răspuns este atât de evident şi de simplu încât şovăiesc să îl înfăţişez publicului meu învăţat, care s-a obişnuit cu sofisticate jocuri intelectuale. Însă adevărul nu trebuie să fie sofisticat, „dialectic”, „antinomic”, ba chiar un „carnaval dialogal”! Creştinul este pur şi simplu un om care priveşte la Hristos prin ochii Apostolilor. Asta-i tot. Am mai putea spune că un creştin poate fi duhovnicesc sau neduhovnicesc, adânc sau superficial, dar cerinţa minimă necesară pentru a fi creştin este întocmai aceasta: să priveşti la Hristos prin ochii Apostolilor. Treaba e că poţi privi la Hristos în multe feluri. Unii L-ar putea privi prin ochii Sfântului Apostol Ioan, pe când alţii L-ar putea privi prin ochii lui Iuda… Sfârşitul anilor 1950, o perioadă numită în presă „Dezgheţul lui Hruşciov”, a însemnat un val memorialistic al clasicilor culturii sovietice. Începuseră să iasă la iveală informaţii despre cei ce pieriseră în lagărele de concentrare, cei arestaţi sau prigoniţi – printre ei, oameni de ştiinţă, poeţi şi scriitori
scuze daca e prea lung