Question

eseu va rog de o pagina * dragostea si natura in creatie eminesciana

Answer 1

 Natura şi dragostea în poezia eminesciană Şi la Mihai Eminescu, asemenea marilor poeţi romantici, natura şi dragostea sunt teme permanente, aflate în consonanţă, deoarece natura este pentru aceştia o stare de spirit, iar înfăţişarea ei este relaţionată cu sentimentul. Aşa se explică faptul că, acolo unde dragosteaeste una fericită, împlinită, cadrul natural este luminos, feeric, de basm (,f)orinţa", „Floarealbastră", „Lasă-ţi lumea..."), iar când dragostea nu se împlineşte şi poetul trăieşte unsentiment de tristeţe şi dezamăgire, natura este sumar schiţată, de obicei în culori întunecate,reci („Pe lângă plopii fără soţ", „De ce nu-mi vii", „Sonete" etc.). Eminescu se simte atras atât de natura terestră, cât şi de cea cosmică. Prima este o natură cucontur precis, uneori poate fi sălbatică, dar şi ocrotitoare, pe când cea de-a douaimpresionează prin vastitate şi prin multitudinea elementelor cosmice- stele, lună, cer, soare,luceferi, văzduh, nori etc. Decorul terestru este bogat în elemente acvatice (izvorul, lacul,marea, oceanul etc ), dar şi vegetale (teiul, salcâmul, plopul, salcia etc.), care devin simbolurila nivelul discursului liric pentru gama de sentimente pe care poetul vrea să le exprime. în evoluţia poeziei eminesciene închinate naturii şi dragostei se disting două etape. Primaetapă este cuprinsă între anii 1870 şi 1880 şi ilustrează imaginea optimistă, luminoasă aiubirii, asociată unui cadru natural, armonios, unde apare uneori o iubită veselă, caldă,ispititoare. Cea de-a doua etapă, dintre 1880 şi 1883, aduce o profunzime sentimentului dedragoste, o anumită filozofie^ dar, spre deosebire de poeziile din prima etapă, tristeţea şidezamăgirea sunt acum predominante. Natura este tristă, mohorâtă, iar iubita îi pare poetuluistrăină, rece, distantă. La Eminescu, aşa cum observă George Călinescu în Opera lui Mihai Eminescu, există patruipostaze ale iubirii. Există mai întâi o iubire paradisiacă, prezentă în idile de tipul ,JDorinţa",„Lacul", floare albastră", „Sara pe deal". Natura apare ca un paradis terestru în care cuplulerotic alunecă în somn, în vis, reprezentând cuplul adamic. In a doua ipostază, cea a iubiriidemonice, cuplul erotic este alcătuit antonimie, ea-înger şi el-demon, aşa cum apare în„înger şi demon", luceafărul", Scrisoarea V“, de exemplu. Natura este şi ea dominată dedezordine, de dezagregare, fiind în consonanţă cu revolta demonului care nu-şi poate împliniaspiraţia spreiubire.în cadrul eroticii funerare sau funebre, cuplul este alcătuit dintr -o fiinţă vie şi una moartă.Cel mai adesea apar motivul strigoiului sau al dublului. în această categorie se înscriu poemeca „Strigoii", „Gemenii", luceafărul", unde domină o natură halucinantă, fără urmă denaturaleţe şi căldură. Aceste trei ipostaze ale iubirii aparţin primei etape (1870-1880), iar cea de-a patra ipostază,cea a iubirii elegiace, corespunde, în general, perioadei a doua (1880-1883) a liricii eroticeeminesciene,în care preferinţa poetului se îndreaptă spre elegii, opuse idilelor caracteristice primei perioade. Natura paradisiacă din idile este înlocuită cu una pustie, stingheră, înmijlocul căreia eul liric trăieşte sentimentul trecerii în nefiinţă („De câte ori, iubito", ,£)invalurile vremii", „Departe sunt de tine", „Pe lângă plopii fără soţ").'Aşadar, poezia naturii şi a iubirii la Mihai Eminescu cunoaşte două perioade distincte şi patru ipostaze, corespunzând evoluţiei sentimentelor exprimate, aflate în strânsă legătură cumanifestările naturii, ale cărei elemente vibrează la unison cu eul liric. Indiferent de perioada de creaţie şi de ipostazele iubirii, poezia erotică eminesciană îşi aresursa şi în dragostea poetului pentru Veronica Micle, marea lui pasiune, poetă şi ea, care i-ainspirat cele mai frumoase poeme. De fapt, şi corespondenţa dintre cei doi este o dovadă aincandescenţei sentimentelor lor, la fel de profunde ca şi în creaţiile lirice ale lui MihaiEminescu.