Question

Eugeniu Sperantia poezia Clarinetul

Answer 1

Plângea pe stradă clarinetul, sub cer cu soare african, Plângea cu glasul său elastic ca de pribeag copil orfan. Şi-atunci un stol de păsări albe, printre ferestrele deschise, Mi-au năvălit pe loc odaia. În zbor trecuseră abise. Le-am întrebat de când pornit-au, şi oare când or să mai vie, Dar au tăcut, şi bănuit-am c-au străbătut o veşnicie. Şi cum erau atât de multe, am tresărit privind la ele: Erau rătăcitoare, triste, aşa cu dorurile mele. Le-aş fi oprit, dar dispărură şi-mi pieptu-mi înflori regretul, Ca un orfan zdrobit de chinuri tăcuse-n stradă clarinetul.
SPER CA TEAM AJUTAT ! COROANA