Question

ex 10 si 12 din opera baltagul

Answer 1

Discutând tema şi viziunea despre lume, spunem că elementele textului narativ sunt semnficative. Astfel, perspectiva narativă este specifică romanului realist. Naratorul prezintă faptele, fără a se implica, ci lăsând personajele să se prezinte. Acest narator neutru, cu focalizare zero, alternează cu notaţia în stil indirect liber. Vitoria preia rolul de personaj-reflector, prin intermediul căruia se realizează portretul lui Nechifor, dar şi unele etape ale acţiunii.

Titlul romanului – “Baltagul” – este simbolic, întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma menită să îndeplinească dreptatea, este o unealtă justiţiară. Astfel, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se pătează de sânge. De asemenea, în roman, baltagul se constitue ca un simbol al labirintului, ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un labirint interior, al frământărilor sale, cât şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese Nechifor Lipan.

În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, timpul evenimenţial, la care se raportează personajele, se plasează între două mari sărbători creştine, având corespondent în calendarul pastoral. Sâmedru (Sfântul Dumitru – 26 octombrie) “încheie” vara şi desfrunzeşte codru, iar Sângeorz (Sfântul Gheorghe – 23 aprilie) readuce codrul la viaţă şi alungă iarna. Cele două anotimpuri pastorale au un echivalent simbolic în ciclul viaţă-moarte, la care se raportează nu numai natura, ci şi individul. Plecarea lui Nechifor de acasă coincide cu “drumul spre iarnă”, adică spre moarte. La polul opus, într-o perfectă simetrie, de Sângeorz va fi desăvârşit ritualul integrării, pentru o renaştere într-o altă “primăvară”. Spaţiul epic are valenţe care îmbină planul real cu cel simbolic. Structurile antropologice ale imaginarului relevă opoziţii semnificative între spaţiul sacru al muntelui, situat în apropierea cerului, şi spaţiul degradat al văii. Cititorul este purtat printr-o geografie reală – Dorna, Bistriţa, Piatra, Broşteni – în care cea ficţională se integrează firesc.

În romanul “Baltagul”, limbajul are, în primul rând, o motivaţie realistă, pentru că reconstitue, în datele ei esenţiale, o lume în care s-a săvârşit o crimă. Un ton ceremonios străbate opera în cele mai multe pagini ale ei, fie că se aude vocea naratorului, fie a personajelor. Limbajul impresionează nu neapărat prin redarea fidelă a particularităţilor dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin nivelul la care ajunge acest limbaj. Timbrul grav, alături de elemente arhaice şi populare, care se conjugă armonios cu neologismele, trădează ceremonia unei culturi vechi şi nobile.