Question

Ex de portret moral al unui animal sau unui obiect

Answer 1

Motanul meu

Motanul meu are o taină greu de descifrat: este foarte talentat în a arăta bine în orice postură. Rar trece o dimineață fără să-mi stea torcând în dreptul patului, în timp ce telefonul zornăie în mii de voci stridente, trezind și pe vecinii din blocul alăturat. Deschid un ochi, strângând repede din pleoape la contactul cu lumina directă. Încet, rostogolindu-mă ușor pe o parte, sperând că m-am înșelat, că nu trebuie să merg la școală, că e vacanță și pot zdrobi de perete telefonul țipător, dau cu ochii de Berlioz. Mă privește cu acea pasivitate pisicească, gândindu-se la așternutul moale și încălzit pe care i-l voi lăsa moștenire cât voi avea de dat teste în ziua aceea.

Revenind în dormitor pentru a arunca uniforma pe mine, îmi găsesc motanul învelit pe jumătate în plapuma de puf, întinzându-și relaxat corpul rotund, lipindu-și pernuțele de ciocolată pe suportul de lemn sau frământând perna caldă încă, oftând ca și cum până atunci nu ar fi călărit patul alor mei toată noaptea.

E esențial să ai la îndemână și un aparat video atunci când ai pisici de apartament. Orice vizitator este întâmpinat cu interes de Berlioz, care-și înalță lăboanțele pe ușa de lemn de la intrare, sculptând-o, ascuțindu-și ghearele de fiară în semn de bun sosit. Aleargă fericit prin casă, ca în tinerețile lui, arătându-le invitaților locuința, zâmbind politicos la fiecare trecere spre o altă cameră. Tocmai când încep a curge mormanele de cărnăreturi și brânzeturi înspre camera de zi, Berlioz se postează în mijlocul petrecerii, așteptând ca un gentleman să fie invitat la ospăț, aspirând fin aerul încărcat de arome. Concentrat la orice mișcare, la orice vorbă, așteaptă.

Mama povestește despre serviciu, tata gesticulează, neomițând lipsa aparentă de interes a motanului meu. Trece în fugă și timida Iasmina, ascunzându-și coada stufoasă prin spatele bibliotecii. Tocmai când se explică invitaților cât de cuminți sunt pisicile noastre, cât sunt de iubitoare și fidele, Berlioz se agață serios de rochia unei doamne și, nemaiașteptând alte chemări, aterizează în brațele ei, curbându-și spatele dungat, purtându-și cu demnitate coada pe la nasul invitatei, sărutându-i în grabă bărbia rotundă, indicând apoi cu precizie absolută felurile de mâncare interesante.

Nici nu trec două ceasuri când vizitatorii se declară mulțumiți, gâlgâind ultimii stropi de vin din pahare, trasând ultimele mâini pe spatele moale al motanului meu, încuviințând că așa un animal cu personalitate nu mai are nimeni!
Farfuriile se strâng, ordinea și pacea domnesc iar în casă. O clipă doar: fericite că sunt stăpâne din nou, cele două zgâtii aleargă tropăind ca pe hipodrom dintr-un colț în celălalt al încăperilor, urmărind cine știe ce fantomatice apariții, escaladând fotolii, răsucindu-se pe spate, azvârlind din picioare și alunecând pe carpete.

Cu privirea melancolică, motanul meu adoarme, ca-n fiecare noapte, suspinând satisfăcut cu gâtul lăsat domol pe mâna mamei, retrăgându-și abdomenul ca un ghem sub piept și acoperindu-și ochii verzi pe sub lăbuțele pufoase cu pernuțe de ciocolată ...

Motanul meu are o taină greu de descifrat: este foarte talentat în a arăta bine în orice postură.