„Examenul de istorie cu profesorul Mayer a fost însă foarte obositor. Mă săturasem să-i tot răspund. Mai pe urmă am aflat că el nu dădea niciodată nota zece şi că mie a trebuit să mi-o dea fiindcă deşi întrebările lui mă vârau adânc în istorie, scuturam capul şi ieşeam uşor la suprafaţă. Am ieşit din clasă împleticindu-mă şi seara în dormitor am simţit iar că de fapt nu adorm, ci îmi pierd cunoştinţa, aşa cum mi se întâmplase la Câmpulung. M-am trezit târziu cu o senzaţie apăsătoare de chin. Nu ştiam unde sunt şi am luat-o spre fereastră, pe care am deschis-o şi am sărit jos în stradă. Am căzut pe brânci şi mi-a clănţănit bărbia de pavaj. Asta parcă m-a mai răcorit. Am intrat îndărăt pe poartă şi m-am întors în pat. Dimineaţa m-am uitat să văd de la ce distanţă sărisem. Mi s-a părut că am visat, deşi aveam bărbia vânătă şi mă dureau coatele şi genunchii. Nu înţeleg cum de n-am murit, sau nu mi-am rupt picioarele. A doua zi spre prânz s-a afişat în hol lista celor reuşiţi la examenul de bursă. Eram în capul ei, pe toată şcoala, cu media generală zece. M-am îndepărtat nedumerit: atunci de ce ieşise aşa de prost la Miroşi? Fuseseră acolo examenele mai grele? Şi dacă şi la Câmpulung aş fi ieşit ca aici? Mai poate cineva să spună că n-ar fi fost tot aşa!?
Şi în minte îmi veni, o dată cu un surâs şi înainte ca toate a-cestea să rămână definitiv în urmă, o scenă care se petrecuse a-colo în curtea şcolii din Miroşi. Câţiva din cei vechi ieşiră afară din ateliere să-i vadă şi să stea de vorbă cu cei noi. Că de pe unde sunteţi, c-o fi, c-o păţi. în acest timp un domn corect îmbrăcat, dar nu prea îngrijit, nu prea tânăr şi parcă neras, cu pantalonii burlan, puţin adus de şale, se apropie tiptil de undeva şi când ajunse în spatele celor care părăsiseră lucrul, îi cârpi năprasnic după ceafă şi făcu acelaşi lucru cu picioarele trântind vreo doi-trei din ei la pământ, care se duseră de-a-mboua, imprimându-le parcă în acelaşi timp şi mişcarea de ridicare, care îi retrimise glonţ prin uşile atelierelor.
Şi îmi amintesc expresiile lor. Păreau, în orice caz, veseli! Cine ştie? Poate că într-adevăr era veselă viaţa lor acolo, cu a-cest sistem moştenit de la romani, care prevedea că învăţătura severă de carte sau de meserie trebuia însoţită de pumni cumpliţi după ceafă şi picioare îndesate în spate. Ceea ce pasionează un elev în şcoală şi e revelator pentru înzestrarea pe care o demonstrează el mai târziu, e un simplu accident, alteori o bizarerie. în şcoala primară, la cererea de asemenea ciudată a celui de-al doilea învăţător al meu, domnul Georgescu din Balaci (pe primul despre care am vorbit mai înainte îl chema Ionel Teodorescu şi era originar din sat), am scris vreo optsprezece pagini despre istoria invenţiilor. Toată şcoala a rămas uluită. Domnul Georgescu m-a pus să-mi copiez lucrarea, s-o publice el undeva. Ar reieşi că ar fi trebuit sa fijung fie inventator, fie, în orice caz, un specialist în această materie. N-am ajuns!”
Rezumatul va rog
Răspunsuri la întrebare
Avusem examenul de istorie cu profesorul Mayer ,el era un profesor care niciodată nu punea note mari desi mie trebui sa îmi pui din motivul că întrebările pe care mi le dădea ma duceam in trecut în istorie.Noaptea nu puteam să dorm din motiv că îmi pierdusem cunoștință apoi m-am trezit și nu știam unde mă aflasera ,am luat-o spre fereastră pe care o văzusem apoi am sarit fereastră și am ajuns în stradă ,am cazut și m-am clătinat puțin cu bărbia de pavaj apoi am intrat înapoi pe poarta.Dimneata analizasem ce se întâmplase cu mine mi se pare că am visat ,nu înțelegeam cum de nu am pățit nimic.Urmatoarea zi se afișase cei care au reușit la examenul de bursă .Printre reușiți eram și eu care aveam zece apoi m-am întrebat de ce ieșise prost la Mirosi sau acolo examenele erau mai grele ?Și mă mai întrebam că dacă la Camulag ar fi putut să fie așa ,mai putea oare să zic altcineva altceva .Și in mintea mea îmi venea un surâs și o scenă care se petrecuseră in curtea scolii din Mirosi.Colegi cei vechi ieșiră afara să-i vadă și să stea de vorbă cu cei noi .Apoi un domn corect îmbrăcat se apropie de cei care părăsiseră lucrul și îi dăduseră cate una după cap după care cu picioarele îi tiri
la pământ .Și îmi amintesc ce fetele lor păreau vesele,cine știa poate că viața lor de acolo era vesela .Cu acel sistem moștenit de la români prevedea că învățătura trebuia să fie însoțită de pumni după ceafă si picioare în spate .Ceia ce pasiona un elev în școală și era revelator pentru înzestrarea pe care o demonstra.In școală primară era ciudat cel de-al doilea învățământ a meu,domnul Georgescu din Balaci îl chema Ionel Teodorescu.Eu scriesem vreo optsprezece pagini despre istoria invențiilor la care toata școală ramase uimită .Domnul Georgescu mă punesera sa copiez lucrea că sa o afișeze undeva.Era sa ieasa că eu trebuiea sa fiu inventator, un specialist in acea materie
sper că te-am ajutat