Excreția la liliac ,leu .
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
La leu
Aparatul digestiv, la mamifere, este adesea specializat pe tipul de hrană consumat de animal (vegetal sau animal) și procesează treptat mâncarea în următorii pași:
În gură, hrana este mestecată de dinți, umezită și amestecată, până când ajunge destul de omogenă pentru a putea fi înghițită și a ajunge în stomac după ce parcurge esofagul. În stomac, mâncarea este dizolvată până la cele mai simple substanțe, prin intermediul acidului gastric. Din stomac, mâncarea trece în intestinul subțire, unde sunt amestecate cu lichidul biliar și unde sunt extrase substanțele nutritive și transferate în sânge. Resturile nedigerate, împreună cu celule moarte și ajung în intestinul gros, înainte de a fi eliminate prin anus.
Unele mamifere erbivore, ca iepurele, alimentele trec și prin cecum, unde vegetalele sunt digerate de către niște bacterii, înainte de a ajunge în colon.
La liliac
Sistemul digestiv la lilieci are diferite adaptări în funcție de specia de liliac și de dieta sa. Ca și în alte animale care zboară, alimentele sunt procesate rapid și eficient pentru a ține pasul cu cererea de energie. Liliecii insectivori pot avea anumite enzime digestive pentru a procesa mai bine insectele, cum ar fi chitinaze pentru a descompune chitina, care este o componentă importantă în corpul insectelor. Liliecii-vampir, probabil din cauza hrănirii lor cu sânge, sunt singurele vertebrate care nu au enzima maltază, care descompune maltoza în tractul intestinal. Liliecii nectivori și frugivori au mai multă maltază și zaharază decât insectivorii, pentru a face față conținutului mai mare de zahăr din dieta lor.
Adaptările rinichilor liliecilor variază în funcție de modul de hrănire. Liliecii carnivori consumă cantități mari de proteine și pot produce o urină concentrată, în vreme ce liliecilor frugivori le lipsește capacitatea aceasta și au în schimb rinichii adaptați pentru retenție de electroliți din cauza dietei lor sărace în electroliți.
Structura uterină a femelelor poate varia în funcție de specie, unele având două coarne uterine, în timp ce altele au o singură cameră principală.