Tema iubirii este cea mai des intalnita tema in literatura lumii, cu atat mai mult in poezialirica. Cei care au nuantat poezia iubirii, surprinzand toate aspectele ei au fost poetiiromantici, visatori si cautatori ai absolutului si in plan sentimental. Ca atare, nu este onoutate faptul ca Mihai Eminescu a perceput iubirea ca un sentiment intemeietor, ca un mitfundamental al poeziei orale si culte. Daca scriitorii clasici aveau ca model cuplul adamic,romanticii isi imaginau cuplul uman intr-o concordanta perfecta cu ritmurile lumii cosmice.Simbolistii, ca poeti ai orasului si ai materiei in descompunere, au asociat dragostea cumoartea. Pentru ei iubirea nu mai este proiectata in absolut, ci este traita ca un sentiment bolnavicios si condamnat esecului. Mihai Eminescu nu a fost pastelist, ci percepe naturadin perspectiva romanticului. La el natura indeplineste mai multe roluri: este cadru prielnic,ocrotitor, favorabil cuplului erotic; cadrul rustic, un loc inafara civilizatiei asa cum este prezentata in idile. Eminescu selecteaza din natura anumite elemente pe care le foloseste in poezia iubirii: elemente cosmice (cum sunt stelele, luceferii si luna); noaptea, care creaza oatmosfera misterioasa. Elemente acvatice: izvoarele, ca simbol al regenerarii permanentespirituale; lacul- un alt element acvatic. Mihai Eminescu imprumuta de la poetul francezLamartine motivul lacului. Un alt element acvatic intalnit la Eminescu este fantana care arecumpana, situata inafara satului. Ea poate fi asociata cu infinitul, locul odihnei vesnice.Mai sunt folosite elemante terestre reprezentate prin codru, padure, anumiti copaci sacricum ar fi: teiul, plopul, salcamul: “Sara pe deal buciumul suna cu jale,/ Turmele-l urc,stelele scapara-n cale,/ Apele plang clar izvorand in fantane; Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine!/ Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,/ Ochii tai mari cauta-n frunza cearara,/ Stelele nasc umezi pe bolta senina,/ Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.//Stresine vechi casele-n luna ridica,/ Scartaie-n vant cumpana de la fantana,// Langa salcamsta-vom noi noaptea intreaga,/ Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti de draga.// Si surazandvom adormi sub inaltul,/ Vechiul salcam…” (“Sara pe deal”) In functie de aceste elemente,de prezenta sau absenta lor in natura, de tonalitatea sentimentului si de imaginea inbitei, poezia de dragoste a lui Mihai Eminescu ia infatisarea atat a idilelor cat si elegiilor erotice.In a doua perioada a vietii sale, poeziile lui capata o tonalitate trista si se apropie de elegiaerotica, romanta, cantec. Natura este saracacioasa si urbana reprezentata prin starzi pustii,ferestre inchise, plopi insingurati. Chipul iubitei se schimba. Sentimentul eroticuluiapartine de trecut si de aici apare regretul, nostalgia, singuratatea: “Pe langa plopii fara sot /Adesea am trecut; / Ma cunosteau vecinii toti- / Tu nu m-ai cunoscut.// La geamul tau cestarlucea / Privii atat de des; / O lume toata-ntelegea- / Tu nu m-ai inteles. // Caci azi lesemeni tuturor / La umblat si la port, / Si te privesc nepasator / C-un rece ochi de mort.”(“Pe langa plopii fara sot”). Mihai Eminescu nu a blamat femeia, nu a caricaturizat-o, celmult, a regretat faptul ca nu a fost capabila sa aprinda candela iubirii pe pamanat: “Sinoaptea candela s-aprinzi / Iubirii pe pamanat.” (“Pe langa plopii fara sot”). GeorgeBacovia este complet diferit de perceptia romanticillor. Dragostea nu mai este proiectata caidealitate, ca forma a perfectiunii, ci este traiata ca un sentiment maladiv, anemic sicondamnat fatalmente la esec