Faceți rezumat la textul asta va rog! DAU PUNCTAJ MAXIM + COROANA!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Eu pe acesta l-am scris la școală și am luat 10 , sper că am fost de ajutor . Coroană?
Explicație:
Inocenții” de Ioana Pârvulescu m-a prins chiar de la primele pagini, m-a transpus direct în copilărie și m-a făcut să-mi amintesc lucruri pe care le credeam uitate.
Cartea e o serie de povestiri, o întoarcere în trecut, în vremea copilăriei și o încercare de a revizita acele vremuri dar prin aceleași filtre și eventual recreând aceleași sentimente și aventuri trăite atunci. Naratoarea adultă, Ana, te ia de mână și te poartă în casa copilăriei dar și pe parcursul unora dintre cele mai pregnante amintiri ale ei, făcându-ți cunoștință cu oameni care i-au marcat copilăria și modul în care aceștia și-au lăsat amprenta asupra ei.
Fiecare capitol, fiecare povestire, reprezintă un eveniment sau o anumită interacțiune cu o persoană care într-un fel sau altul au avut o influență asupra Anei. Deși reperele temporale există și poți să-ți dai seama în ce perioadă a copilărit naratoarea nu cred că e atât de relevant acest lucru și nici nu cred că era esențial să fi marcat contextul istoric mai mult decât a făcut-o.
La urma urmei e vorba despre cum un copil își percepea lumea din jur și cred că autoarea reușește să recreeze cu succes acest lucru. În copilărie erau importante misterele și aventurile de zi cu zi pe care le trăiai cu alți copii de vârsta ta, jocurile învățate, poveștile și explicațiile despre diverse lucruri ale celor mari întotdeauna adaptate vârstei, dar care și ele ajutau la modelarea realității din jur.
Ei bine, fiecare povestire surprinde câte ceva din ce am povestit mai sus și cum copilăria e oarecum universală ca experiență și perioadă de dezvoltare, nu contează așa de mult perioada în care se petrece pentru că oricum o să te regăsești în cel puțin una dintre povestiri. Pe mine m-a făcut să-mi amintesc de lucruri similare, de la jocurile imaginate, la felul în care imaginația acapara realitatea din jur, cum poveștile din cărți sau de la TV se transpuneau în jocurile cu alți copii. Mai apoi, cum adulții care erau dispuși să se pună în pielea ta (cât de valoroși sunt oamenii aceștia) și povesteau diverse lucruri sau te învățau lucruri noi în moduri captivante fără ca tu să-ți dai seama neapărat.
Citită ca adult, mi se pare că „Inocenții” reușeste foarte bine să sublinieze de ce e bine să nu uiți de copilul din tine și să mai revii uneori la modul în care gândeai și percepeai lumea atunci și la ce anume făcea ca lucrurile banale să fie fascinante și lucrurile inexplicabile să fie magice. Privind retrospectiv, lentilele prin care percepeai lumea în copilărie parcă au și mai mare valoare ca adult, mi se pare că îmbogățesc și experiențele actuale dacă faci puțin efort. Cred că e util din când în când să revenim la inocența copilăriei ca un soi de meditație pentru că nu degeaba vremurile păreau „mai frumoase”, iar astfel putem înțelege de ce și ne puteam folosi de asta pentru o doză de magie updatată și poate o doză benefică de nostalgie.
A revizui copilăria ca adult, dar prin perspectivă de copil care să fie credibilă și să pară autentică în scris mi se pare dificilă, însă în cazul acestei cărți demersul e unul încheiat cu succes. Desigur vine cu ignorarea reprezentării vieții adulților ca ceva complex și cu ignorarea contextulului istoric, mai ales în acest caz al copilăriei în dictatură, sau prezentarea acestuia într-un mod fracturat pentru că părinții și adulții din jur îi protejează pe cei mici de problemele aferente cât se poate de mult. Dar