Faceti rezumatul pe scurt
Va rog frumos!
Este urgent!
Am tradus până acum 112 cărţi, deci pot spune că am creat 112 intimităţi. Nu pot traduce un scriitor până nu mi-l însuşesc. O fac printr-o lectură foarte atentă şi prin încercarea mea de a gândi cu gândurile lui, de a simţi cu sensibilitatea lui. Citesc în special noaptea - sunt noctambulă. E obligatoriu să-l înţelegi pe cel pe care îl traduci. Să-i pătrunzi nu numai textul, ci şi subtextul. Scriitorul poate să îţi placă sau nu.Traduc mereu pe un fundal muzical. Îmi creează o stare de bine, de tihnă. E o undă de frumos şi am impresia că ceva din muzica pe care o ascult pătrunde în cuvintele pe care le scriu. Ascult şi muzică hip-hop, Paraziţii. Nu vreau să mă ancorez în trecut, să mă anchilozez.
Traduc de 56 de ani şi scriu doar de mână. O spun cu ruşine în faţa generaţiei tinere. S-a creat un fel de intimitate între mine şi hârtie, un fel de relaţie senzuală între cuvintele pe care le scriu sau cele pe care le tai. Am un computer, dar care stă şi se uită la mine şi, uneori, am impresia că râde în hohote când mă vede cum scriu de mână.
Noaptea mi se întâmplă să mă gândesc la cuvinte sau să îmi vină o idee şi să mă ridic din pat să o notez ca să n-o uit. Dar nu pot să spun că sunt o obsedată. După ce îmi apare o traducere, mi-e frică să o recitesc ca să nu am o reacţie de tipul: „Vai de mine ce stupidă am fost, cum am putut să scriu asta!". Dintr-un instinct de apărare nu le recitesc. A traduce, pentru mine, este o pasiune. Sunt şi rebusistă, îmi place să dezleg şi cuvinte încrucişate, şi asta îmi ascute mintea, cred. O traducere e o enigmă pe care o dezlegi. Când reuşeşti să transpui ce a vrut scriitorul, dar cu cuvintele tale, care să meargă la inima cititorului, ai o satisfacţie colosală.
De pildă, când am tradus „Spre far" de Virginia Woolf, am plecat într-o vacanţă la Mangalia şi în fiecare zi făceam drumul până la far, pur şi simplu ca să ascult muzica valurilor, să pot să o redau în ce scriam. Într-o traducere, totul este autorul. Dar pe autor îl filtrez, îl transpun prin puterea mea de înţelegere şi de exprimare. Eu sunt vioara a doua. De multe ori mă socotesc un fel de alter-ego al scriitorului, cu care încerc totuşi să fiu în relaţii bune, chiar dacă e mort, dacă e fantomă.
Am fost prietenă timp de 25 de ani cu scriitoarea britanică Iris Murdoch. Iar „ Marea, marea" mi se pare una dintre cele mai reuşite traduceri ale mele pentru că am făcut-o din dragoste pentru Iris Murdoch şi pentru cărţile ei. Dar niciodată nu am vorbit cu ea despre traducere. Murdoch emana în momentul când am cunoscut-o, într-o cârciumioară englezească, o simplitate fantastică şi căldură umană. Odată a început să-i pună întrebări unui tânăr străin care stătea într-un pub lângă masa noastră. A început cu întrebări domoale şi, până la urmă, l-a făcut să-şi povestească întreaga viaţă. M-a făcut să mă gândesc că, de fapt, aşa se scriu cărţile, cu frânturi din viaţa adevărată.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Am tradus până acum 112 cărţi, deci pot spune că am creat 112 intimităţi. Nu pot traduce un scriitor până nu mi-l însuşesc.Traduc de 56 de ani şi scriu doar de mână. O spun cu ruşine în faţa generaţiei tinere. S-a creat un fel de intimitate între mine şi hârtie, un fel de relaţie senzuală între cuvintele pe care le scriu sau cele pe care le tai.
Noaptea mi se întâmplă să mă gândesc la cuvinte sau să îmi vină o idee şi să mă ridic din pat să o notez ca să n-o uit.
De pildă, când am tradus „Spre far" de Virginia Woolf, am plecat într-o vacanţă la Mangalia şi în fiecare zi făceam drumul până la far, pur şi simplu ca să ascult muzica valurilor, să pot să o redau în ce scriam. Într-o traducere, totul este autorul. De pild. Am fost prietenă timp de 25 de ani cu scriitoarea britanică Iris Murdoch. Iar „ Marea, marea" mi se pare una dintre cele mai reuşite traduceri ale mele pentru că am făcut-o din dragoste pentru Iris Murdoch şi pentru cărţile ei.