Fântâna dintre plopi. Momentele subiectului .
Răspunsuri la întrebare
Expoziţiunea povestirii fixeaza timpul “acum doua zeci si cinci de ani”, locul”tot aici, la han” si un succint portret al protagonistului “om buiac si ticalos”, “umblam si negutam vinuri”. Pe când ducea butoaie cu vin spre ţinutul Sucevei, într-o toamnă, tânărul poposise la Hanu-Ancuţei.
Intriga. Într-o zi, întâlneşte un grup de ţigani care încercau să prindă peşte. O fată de optsprezece ani, cu fustă roşie, pe nume Marga, îl tulbură peste măsură. Înconjurat de întreaga ceată, el aruncă câte un ban de argint fetei şi unui ţigan bătrân, Hasanache, care se interesează de drumurile boierului.
Desfăşurarea acţiunii. Va urmari povestea de dragoste dintre Neculai si Marga : -apariţia fetei, a doua zi de dim la han-intalnirea amoroasa de la “fantana dintre plopi”, -promisiunea lui Isac de a se intoarce de dragul fetei, a doua intalnire a lor si destainuirea fetei indragostite ca de fapt, fusese folosita ca momeala de catre rudele ei pentru a-l atrage in cursa si a-l jefui pe negustor.
Punct culminant. Actiunea atinge punctul culminant in momentul luptei dintre Niculae Isac si tigani, in cursul careia isi pierde si un ochi .
Marga îl aşteaptă neliniştită în întuneric şi, în timp ce el o ajută să îmbrace blăniţa, fata îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să îl atragă în locul acela pustiu. Hasanache şi doi fraţi ai săi plănuiau să îl ucidă ca să îi ia banii. Când îşi dă seama că aceştia o auziseră, Marga îl îndeamnă să fugă, cu glasul încărcat de groază. În lupta cu atacatorii, Neculai îşi pierede un ochi, dar reuşeşte să îl împuşte pe unul dintre ei, în timp ce câinele său, Lupei, îl „rupea pe celălalt”.
Deznodământul. Ii infrange pe pradatori, dar acestia o omorasera deja pe Marga.
Cu ochiul teafăr, zăreşte lumina de la han şi începe să strige cu disperare. Oamenii de la han ies cu făclii şi pornesc cu toţii înapoi. Pe colacul fântânii lucea sânge proaspăt, semn că ţiganii omorâseră fata pentru că îi trădase şi o aruncaseră în fântână.
Ascultătorii acestei groaznice istorisiri rămaseră „tăcuţi şi mâhniţi”. Fântâna nu mai exista, se dărâmase „ca toate ale lumii”.
Episodul final are ca simbol cenuşa („Focul se stinsese”) sugerând timpul intrat în amintire şi imaginea lui Neculai Isac care „privea ţintă în jos, în neagra fântână a trecutului”.