Formati pentru fiecare secventa mesajul poetic și mijloacele artistice din poezia :
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Secventa 1
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
Secventa 2
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
Secventa 3
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Secventa 4
Răspunsuri la întrebare
Prima secvență lirică cuprinde primele cinci versuri și exprimă refuzul cunoașterii paradisiace, raționale prin verbe la forma negativă: “nu ucid”, “nu strivesc”. Enumerația de metafore revelatorii cu multiple semnificații desemnează temele operei poetice blagiene: flori (viața, efemeritatea, frumosul), ochi (cunoașterea, spiritualitatea, contemplarea poetică), buze (iubirea, cuvântul), morminte (moarte, eternitate).
A doua secvență, mai amplă, se construiește pe baza relației de opoziție “eu-alții”, “lumina mea-lumina altora”, deci, ca o antiteză dintre cele două tipuri de cunoaștere. Conjucția adversativă “dar”, preluarea pronumelui personal “eu” și verbul la persoana I “sporesc” afirmă opțiunea poetică pentru modelul cunoașterii luciferice. Prin comparația amplă indusă prin “întocmai cum”, cunoașterea pe care o aduce poetul în lume este asemănată luminii lunii, care, în loc să lămurească misterele nopții, le sporește. Câmpul semantic al misterului conține cuvinte și sintagme cu potențial simbolic: “nepătrunsul ascuns”, “întunecata zare”, “sfânt mister”, “neînțelesuri mai mari”.
Ultimele două versuri constituie a treia secvență cu rol concluziv. Cunoașterea poetică este, deci, un act de contemplație: “tot [...] se schimbă [...] sub ochii mei” și de iubire: “căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte”.