formuleaza 3 trasaturi relevante ale umansmului ca ideal al renasterii
Răspunsuri la întrebare
Desacralizarea consta in pierderea treptata a caracterului religios, sacru al culturii si artei italiene si apropierea tot mai accentuata de profan, de viata reala. Aceasta desacralizare a avut drept urmare o eliberare treptata a artei si artistilor de sub dominatia dogmelor si perceptelor Bisericii. Ea a fost posibila in Italia, mai mult decat in alta parte, datorita spiritului de independenta specific acestui popor si in al doilea rand datorita contactului cu civilizatia greco-romana.
Italienii sunt primii europeni moderni care au cugetat si dezbatut cu indrazneala ideile de libertate, ceea ce a dus la creearea unui climat de libertate spirituala fata de credinta. In plus, italienii nu au acordat importanta prea mare vietii de apoi, concentrandu-si atentia asupra celei pamantene, existand o adaptare a credintei la fiecare om in parte. Aceasta individualizare a credintei duce la o indepartare treptata de dogmele Bisericii, la o toleranta si indiferenta fata de dogme specifica numai italienilor.
Influenta filozofiei si culturii antice a dus la dezvoltarea capacitatii de a cugeta liber in afara dogmelor religioase. Filozofia neoplatoniciana si infiintarea Academiei de la Florenta au avut o influenta majora asupra dezvoltarii spiritului renascentist prin contopirea spiritului antic cu credinta crestina. Nu se poate spune despre neoplatonicieni sau in general despre italieni ca au fost atei, dar aceasta scoala va pune un accent mai mare pe profan si pe individualismul fiecarui artist atat de profund atasat de cultura si spiritul antic.
Desacralizarea si reintoarcerea spre realitatea inconjuratoare au fost posibile datorita aparitiei noii clase a burgheziei. Ea si-a modificat treptat viziunea asupra vietii, a raportului dintre om si realitate si asupra lui Dumnezeu. Continuand sa creada in rolul de Creator al divinitatii, italienii il considera pe Dumnezeu atotputernic si judecator al faptelor omului dar indepartat. Ei disting intre Bine si Rau, fara insa sa acorde o prea mare atentie pacatului, formulandu-si credinta tot mai evidenta in calitatile omului, in capacitatea acestuia de a cunoaste realitatea si chiar de a o schimba. Din acest motiv, arta este unul dintre instrumentele cele mai accesibile de cunoastere si redare a acestei realitati. Alaturi de religie, arta poate oferi omului o lamurire a raportului dintre el si Univers.
Astfel, umanistii Renasterii au recunoscut de la inceput, sub influenta antichitatii, ca menirea artei este imitarea nemijlocita a realitatii (imitarea apare a o cerinta a exactitatii formale si obiective). Ei au recunoscut ca meritul si actul novator al artei secolelor XV si XVI a fost de a rechema arta la asemanarea cu natura. Leonardo da Vinci vorbeste despre faptul ca “cea mai vrednica de lauda este pictura intrucat are cea mai mare asemanare cu obiectul pe care isi propune sa-l redea.” De asemnea, L. B. Alberti subliniaza ca “scopul picturii este de a reda obiectele vizibile”. Totusi, alaturi de fidelitatea fata de natura, se adauga si o alta cerinta a artei renascentiste, capacitatea ei de a alege, de a selectiona din multitudinea de realitati datele cele mai frumoase, de a evita imperfectiunea si de a cauta formele perfecte, ideale. In aceasta consta importanta raportului cu arta si cultura greco-romane si diferenta majora dintre pictura italiana si cea flamanda sau germana, spre exemplu, care ignora idealizarea. Pentru Renasterea italiana, “frumosul este privit ca armonie a intregului, ca o fericita proportie a partilor” (cum il defineste L. B. Alberti la 1435), esenta frumosului constand in masura, echilibru, armonia culorilor, calitatilor.