Question

Fragmente care ilustreaza faptele unor zei in care credeau vechii greci, asa cum sunt in " Legendele Olimpului" de Alexandru Mitru

Answer 1

Zeiţa Atena o preface pe fată în păianjen Zeiţa cercetează amarnic oţărîtă lucrarea săvîrşită de fata lui Idmon. Ii e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. Şi-Atena, îndîrjită, uitîndu-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea, n-a mai putut să- ndure dîrzenia copilei şi — cum ţinea suveica în mînă — a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. îndurerată, fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă, să-şi ia viaţa. Atîta că zeiţei, părîndu-i prea uşoară această ispăşire, a azvîrlit spre ea un suc înveninat. — Aşa vei sta, în veacuri, pe grindă spînzurată, ţesîndu-ţi fără preget afurisita pînză. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură, copilă-a lui Idmon !... Copila osîndită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică — păianjenul xc— care îşi ţese veşnic pînza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. Iar ea şi-o ţese iară... şi iară... Şi totuşi, pe Atena, chiar dacă săvîrşise asemenea ispravă, elinii au cinstit-o mai mult decît pe-alţi zei. Credeau că ea inspiră poeţii, muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini, cu multă chibzuinţă. Poezia, ce-i lipsită cumva de-nţelepciune, e rostită-n zadar. Mintea nu o culege. Inima n-o păstrează. E ca un fum în vînt. Şi tot dînsa, Atena, era zeiţa care mai ocrotea cu grijă, pe lîngă arte, ştiinţa. Aşa cîntau aezii, în antica Eladă, pe Atena xci . Nu pe-Atena !... Cîntau înţelepciunea, gîndul pătrunzător ca lancea ascuţită, ce o purta zeiţa. Cîntau destoinicia, arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa... Stălucitorul Apolo Cand peste tarmurile insorite ale Eladei porneau sa bată vînturile toamnei, ducînd cu ele frunze vestejite, ca nişte iri roşii, fără viaţă, purtate de şuvoaie către mare, cînd cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie, aezii-nălţau imnuri lui Apolo. „Tu eşti lumina, cîntau ei. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene, să duci de acolo marea-ţi strălucire, poezia şi- armoniile divine, ce ne-ncîntară pînă azi pe noi..." xcii . Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei, zeiţa nopţii istelate. Reaminteau, în primul rand, cum zeul, cu un arc pe Date, avînd în mîna stingă lira, păşise falnic în Olimp. Zeus şi toţi nemuritorii, văzîndu-l pe Apolo atîta de frumos în veşmîntul de aur, parfumat cu esenţe, ţinînd în braţe lira, nu ştiau fce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mîndră, sau cîntecul sublim ce-i răsuna din liră. Ridicaţi de pe jilţuri, afară doar de Zeus, de Hera şi de Leto, zeii l-au aplaudat. Cînd s-a sfîrşit cîntarea, însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. Iar Zeus, tatăl său, i-a oferit o cupă umplută cu nectar. Cele nouă zeiţe, care sunt cunoscute sub numele de muze, s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. Spre slava lui Apolo sau Febus, cum s-a mai numit zeul, ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti, în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe, zeiţa tinereţii, cu horele voioase şi cele trei charite, începînd să danseze. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes, neobositul, şi Ares, violentul, dînd jocului îndată mai multă vioiciune. Apolo îi privea. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. Văzînd această horă, blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus, şi Zeus către dînsa."Şi amîndoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie.