genul liric la poezia miezul iernii
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
62
Textul liric este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.
„Mezul iernei” este un text liric pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.
În primul rând, este un text liric pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct. Contemplând un peisaj de iarnă, acesta este mai întâi îngrozit de virulenţa gerului. E atât de frig, încât se aud trosnind stejarii în pădure, încât şi stele par încremenite pe bolta cerească. Peisajul este totuşi încântător şi eul liric este fermecat de strălucirea zăpezii. Măreţia naturii îl copleşeşte şi are sentimentul că trebuie să existe un creator care a zămislit-o. Îşi închipuie natura ca pe un templu, ale cărui coloane sunt fumurile ce ies pe hornurile caselor. Acoperişul templului este bolta cerească, luna este farul principal, iar stelele sunt făcliile. Munţii sunt altarele şi vântul scoate sunete îngrozitoare la orga reprezentată de codri. Omul se simte mărunt în faţa grandorii naturii.
În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa în ultima strofă prin verbul la persoana I „văd”. De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în exclamaţii:
„E un ger amar, cumplit”
„O! Tablou măreţ, fantastic!”
În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Astfel, prima strofă începe cu imaginea vizual-auditivă a naturii copleşite de ger. Epitetele „amar”, „cumplit”, „îngheţate” şi „oţelit” transmit un sentiment de nelinişte şi chiar teamă în faţa grozăviei frigului. Strofa continuă cu imaginea (tot vizual-auditivă) a câmpiilor acoperite de zăpadă. Comparaţia „zăpada... pare-un lan de diamanturi” şi epitetele „cristalină” şi „strălucitoare” sugerează frumuseţea şi strălucirea zăpezii, care îl încântă pe eul liric. În următoarele strofe, autorul creează imaginea naturii ca un templu. El foloseşte comparaţia fumuri...se ridică ca înaltele coloane”, metaforele „altare”, „organe sonoare” şi epitetele „albe”, „scânteios”, „maiestuos”, „tainic”, „măreţ”, „fantastic”, „argintii”, „nemărginitul”, „îngrozitoare” pentru a sugerea măreţia şi misterul naturii şi pentru a transmite un sentiment de admiraţie amestecată cu teamă. Eul liric presimte existenţa unui creator divin îndărătul acestei grandori cosmice.
Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură egală (de 15 – 16 silabe), are rimă împerecheată şi ritm trohaic.
În concluzie, textul „Mezul iernei” este liric, deoarece, prin vocea unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de iarnă, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să ne impresioneze puternic.
„Mezul iernei” este un text liric pentru că are toate caracteristicile acestui tip de text.
În primul rând, este un text liric pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct. Contemplând un peisaj de iarnă, acesta este mai întâi îngrozit de virulenţa gerului. E atât de frig, încât se aud trosnind stejarii în pădure, încât şi stele par încremenite pe bolta cerească. Peisajul este totuşi încântător şi eul liric este fermecat de strălucirea zăpezii. Măreţia naturii îl copleşeşte şi are sentimentul că trebuie să existe un creator care a zămislit-o. Îşi închipuie natura ca pe un templu, ale cărui coloane sunt fumurile ce ies pe hornurile caselor. Acoperişul templului este bolta cerească, luna este farul principal, iar stelele sunt făcliile. Munţii sunt altarele şi vântul scoate sunete îngrozitoare la orga reprezentată de codri. Omul se simte mărunt în faţa grandorii naturii.
În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta îşi face simţită prezenţa în ultima strofă prin verbul la persoana I „văd”. De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în exclamaţii:
„E un ger amar, cumplit”
„O! Tablou măreţ, fantastic!”
În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul folosit. Este un limbaj artistic, care creează imagini, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Astfel, prima strofă începe cu imaginea vizual-auditivă a naturii copleşite de ger. Epitetele „amar”, „cumplit”, „îngheţate” şi „oţelit” transmit un sentiment de nelinişte şi chiar teamă în faţa grozăviei frigului. Strofa continuă cu imaginea (tot vizual-auditivă) a câmpiilor acoperite de zăpadă. Comparaţia „zăpada... pare-un lan de diamanturi” şi epitetele „cristalină” şi „strălucitoare” sugerează frumuseţea şi strălucirea zăpezii, care îl încântă pe eul liric. În următoarele strofe, autorul creează imaginea naturii ca un templu. El foloseşte comparaţia fumuri...se ridică ca înaltele coloane”, metaforele „altare”, „organe sonoare” şi epitetele „albe”, „scânteios”, „maiestuos”, „tainic”, „măreţ”, „fantastic”, „argintii”, „nemărginitul”, „îngrozitoare” pentru a sugerea măreţia şi misterul naturii şi pentru a transmite un sentiment de admiraţie amestecată cu teamă. Eul liric presimte existenţa unui creator divin îndărătul acestei grandori cosmice.
Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură egală (de 15 – 16 silabe), are rimă împerecheată şi ritm trohaic.
În concluzie, textul „Mezul iernei” este liric, deoarece, prin vocea unui eu liric, autorul comunică în mod direct emoţii şi gânduri legate de iarnă, folosind un limbaj expresiv prin care reuşeşte să ne impresioneze puternic.
shaggy3:
multumesc azi aveam nevoie
Alte întrebări interesante
Engleza,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Engleza,
9 ani în urmă