Question

Halloooooo!!!!!! Ce faceți lumee??
Am și eu o rugăminte....vă implooor...
Aș vrea dacă se poate rezumatul, putin mai dezvoltat, la MIRON SI FRUMOASA FĂRĂ CORP de Mihai Eminescu....văă rog...am nevoie pe mâine. Am citit basmul, dar îmi este greu să concep un rezumat. Aș dori un model pe care să îl modelez. Vă muțumesc anticipat!!!!

Answer 1

Povestirea în stihuri Miron şi frumoasa fără corp este şi ea călăuzită pas cu pas după Die Jungfrau ohne Korper, auzită de acelaşi Kunisch. Unui prunc de cioban, ursitoarele îi menesc, cerându-le mama daruri deosebite pentru copilul ei, „...să simtă adânc într-însul / Dorul după ce-i mai mare / ‘N astă lume trecătoare, / După ce-i desăvârşit, / Şi să-şi vadă la picioare / Acest dar nepreţuit.” Făcând isprava cerută de un împărat, căruia un strigoi îi adunase tot fierul într-o bardă şi toate buruienile într-un copac, adică tăind pomul cu securea, pironind moroiul şi slobozind vegetaţia şi bogăţia hypogeică, Miron ia de nevastă pe fata craiului, care, de altfel, cu ajutorul unei oglinzi fermecate, îl dezvăluise ca pe cel mai tare, mai frumos şi mai cuminte flăcău. Curând însă viteazul e muncit de năluca desăvârşirii. Un cântăreţ orb (la Kunisch un bătrân) îi spune că acea fiinţă desăvârşită este frumoasa fără corp, pe care o va afla scăldându-se în lacul de smarald în ajunul Anului nou. Părăsindu-şi nevasta, Miron pleacă, vede turburat năluca albă a frumoasei şi, întărit cu sfatul Mumei-Pădurii, merge la castelul de diamant al zânei. Aceasta nu vorbeşte şi nu face decât ceea ce se gândeşte despre dânsa, şi prin urmare se dezgoleşte, se lasă pradă îmbrăţişărilor tânărului, dar şi goală umblă fără trup. Chinuit de felul sterp al dragostei zânei, Miron se întoarce acasă, însă bucuria de a se afla din nou cu o femeie dragă şi vie e curând înăbuşită de dorul fantasmei veşnic tinere. El îşi petrece restul vieţii pierind de gânduri (după Mihai Eminescu la mânăstire) şi moare de nemângâiere. Fără să schimbe propriu-zis nimic, poetul a lăsat să se zărească pietrişul alegoric al povestei, care este nostalgia de prototip, conflictul între ideal şi real. În amănunt a desfăşurat un decor neaoş ţărănesc, la început măi cu seamă, când e vorba de naşterea pruncului: „- Măi ciobane, ortomane, / Unde-mi mergi aşa pe frig? / - Da’ la râşniţă,- la Dane, / Şi la borş la Pipirig; / Ce era să spun? Iac-asta, / Mi-a făcut băiat nevasta, / Nu vă fie cu bănat. / Să-mi veniţi şi dumneavoastră, / Că ş-aşa-mi sunteţi din sat.