Ideile principale din Ion de Liv Rebreanu?
Răspunsuri la întrebare
Explicație:
lumină cenușie, tulbure privea pe ferestre când se trezi Glanetașu. Din depărtare se auzi un cucurigu slab, pierdut și răgușit. Peste o clipă altul, mai aproape, răspunse subțire și tăios. Pe urmă altele, din ce în ce mai apropiat și mai țanțoșe, până ce o bătaie surdă din aripi, în tindă, urmată de un cântec de cocoș, poruncitor, gros, sfârșindu-se într-un cârâit vesel, cutremură toată căsuța, articolul. Glanetașu tresări de spaimă și-și făcu cruce.
Ieși trântind și blestemând. În tindă găinile se ciocăneau și cârâiau nerăbdătoare, când Zenobia deschise ușa spre ogradă, năvăliră afară parc-ar fi scăpat din temniță. Femeia le aruncă câțiva pumni de porumb, afurisind mereu pe Glanetașu și numărând în gând găinile care se zbăteau să înghită cât mai repede și cât mai multe grăunțe, în vreme ce cocoșul, veșnic neîncrezător cu Zenobia și să îngăduiască față de consoartele sale, apucă doar din cauza vânzării. când în când câte un bob. Găinile bătrâne se ghemuiau sfioase când stăpâna se apropia și le caută de ou, pe rând, spre marele necaz al cocoșului, care zbârlea creasta amenințător, se ferea călcând țanțoș și cotcodăcea clocotind de indignare...
În tindă flăcăul, luă coasă din cui agăță traista în coasă și coasă pe umăr, și porni. Trecu repede pe dinaintea casei învățătorului Herdelea, care dormea dusă, în vreme ce găinile în cotețul de lângă gard săreau, cârâiau și se sfădeau. Merse pe șoseaua răvenită de rouă până unde se desparte drumul cel vechi, apoi coti în dreapta și sui încet pe o cărare lină, printre porumbiști care mai late, care mai înguste, despărțite de răzoare crescută cu iarbă grasă. Pășea grăbit să ajungă mai curând, să apuce a cosi o bucată cât mai zdravănă înainte de răsăritul soarelui, căci iarba umedă se taie mai bine și mai lesne.
Hotarul era inca pustiu. Doar pe Simion Lungu îl găsiți cosind de zor în livada ce o ținea cu arendă de la Avrum, lângă o holdă de ovăz a lui Vasile Baciu. Trecând, îi strigă în loc de bine:
— Harnic, harnic!
Simion mai trase câteva brazde, pe urmă se opri să-și ascută coasa și răspunsul lui Ion, care se depărtează de-a binelea, nici nu-l mai auzi:
— Apoi ce să facem?... Muncim, că de-aceea ne-a lăsat Dumnezeu pe lume...