identificați cruciadele la care au participat voievozii romani și realizați o scurta prezentare a acestora
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Cel care a dus o plotica de cruciada in secolul al XIV-lea este Micea cel Batran. La sfârşitul secolului al 14-lea, turcii au ajuns la Dunăre, ameninţând Ţările Române şi chiar întreaga Europă. Puterile europene au reacţionat, declanşând cruciadele târzii, pentru a-i respinge pe otomani din partea centrală a continentului. Mircea cel Bătrân s-a aliat cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, alianţă îndreptată împotriva turcilor. La Rovine turcii au suferit o grea înfrângere, fiind nevoiţi să se retragă.
Iancu de Hunedoara a fost principalul organizator al rezistenţei antiotomane. In 1441, el începe campaniile pentru alungarea turcilor de la hotarele ţării sale, învingând pe beiul Semendria în Serbia. Ulterior, în septembrie 1442, obţine o nouă victorie, pe râul Ialomiţa. Iancu începe organizarea unei cruciade cu scopul de a-i alunga definitiv pe otomani din Europa. În 1446, Iancu este numit guvernator al Regatului Ungariei, demnitate pe care o va exercita până în 1452. În anul următor va primi titlul de „căpitan suprem” al armatei regale. O nouă încercare de a-i alunga pe turci eşuează la Campia Mierlei in 1448, când Iancu este înfrânt.
După moartea lui Iancu de Hunedoara, rolul de apărător al creştinităţii la Dunărea de Jos a fost asumat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti.În iarna anului 1461-1462, Vlad Ţepeş a făcut o incursiune fulgerătoare pe malul drept al Dunării, distrugând dispozitivul militar din zonă.Campania iniţiala de Sultan s-a încheiat cu înscăunarea lui Radu cel Frumos, sprijinit de o parte dintre boieri, care îl abandonează pe Vlad Ţepeş. Sperând să obţină ajutor de la Matia Corvin, acesta se retrage în Transilvania, dar cade şi aici pradă unui complot. De abia în 1476, Vlad Ţepeş este eliberat – la cererea lui Ştefan cel Mare – şi reînscăunat pentru a continua lupta antiotomană.
Interesaţi de bogatele resurse ale Ţărilor Române şi dornici de aşi asigura puncte de sprijin al acţiunii lor (gurile Dunării şi cetăţile din zonă: Chilia si Cetatea Albă), turcii au vizat şi obţinerea suzeranităţii asupra Moldovei. Lor li se opuneau Polonia şi Ungaria, puteri catolice cu interese speciale în această regiune. Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, a reuşit să menţină echilibrul şi să asigure ţării sale o existenţă politică antiotomană. Obiectivele politicii externe duse de Ştefan cel Mare urmăreau închegarea unui sistem de relaţii capabile sa menţină integritatea şi neatârnarea Moldovei.