Question

Imaginează-ți că ești invitată/invitat să postezi un articol
pe blogul de lectură al școlii tale. Povestește despre cum
ai descoperit cartea preferată, într-o compunere
de minimum 100 de cuvinte. În compunerea ta trebuie:

să notezi titlul și autorul cărții;
să menționezi când și unde ai citit cartea;
să scrii cine ți-a recomandat-o;
să prezinți pe scurt acțiunea și personajele,
fără să dezvălui finalul;
să-ți exprimi propriile impresii despre cartea aleasă.
DAU COROANA

Answer 1

                                                Vale și fum

Era o zi de vară... O vară de iunie, ușor nedumerită, lăsată molatic peste adierea unui zefir,  abia șoptit.

Trenul se puse cu greu  în mișcare, iar prin ochiul de geam fluturau acum îndrăznețe tufe de măceș...  

Am fost trezit din extazul naturii... de ușa  care se deschise rulând monoton.

Un bărbat robust, vizibil nebărbierit, mă salută și ceru învoire să intre. Am clătinat din cap.

Afară, soarele luneca repede peste umbrele norilor răzleți, rătăciți pe marea albastră a cerului.  

Un foșnet, repetat-repetat, se suprapunea peste plutirea roților de tren, iar la o frână bruscă, la intrarea pe un pod, compartimentul se umplu cu foi de hârtie,  ce curgeau bezmetic dintr-un dosar galben-pătat.

Bărbatul de alături începu să le adune, vizibil stingherit. Aproape de mine aterizase o coală albă, pe care o luai și,  

doar pentru câtevaclipe, îmi sări în ochii textul :

"apusul are o umbră insesizabilă unui pictor."

Un zâmbet mi-a înflorit pe față, iar  degetele mele  tremurătoare au înapoiat foaia de  hârtie acelui om, de la care am auzit un ceva amestecat, ce-ar fi părut a fi "mulțumesc".

Peste ani, spre începutul altui secol, hoinărind  prin câteva librării, am zărit o carte pe coperta căreia scria cuvântul Revelații, dar cu penultimul i scris invers, cu punctul în jos... Am răsfoit-o și... pe negândite, la pagina 96, sus, am citit:

„Și totuși, toate acestea

să nu te bucure,  

pentru că apusul

are o umbră insesizabilă unui pictor.”  

 Brusc mi-am amintit dosarul  galben-pătat și ploaia de hârtii, mai mari și mai mici, din compartimentul trenului, acelui tren legănat, ce abia plecase din  Pietroșița.

Iar pe ultima copertă a cărții era el, era omul de atunci, omul ce culegea și stângea la piept umbrele lacrimilor,  numite poezii.