imagineaza-ti un dialog dezvoltat cu V alecsandri in care vb despre frumusetea naturii
Răspunsuri la întrebare
Citeam într-o zi poezia "Sfârșit de toamna" de Vasile Alecsandri. Din primul vers pe care il citeam cu voce tare:
- Din tuspânul părți a lumii se ridica-nalt pe ceruri.
M-am gândit cum este oare sa il intalnesc pe el, Vasile Alecsandri. Am incercat sa imi imaginez cum ar arata el in realitate.
Se făcea că era toamnă. Vântul batea puternic, prea puternic. El avea o palarie micuță si neagra. Purta un palton drăguț negru cu pantofi din lac.
Părea sa nu fie afectat de vant.
Mă intrept spre el, îl apăs putin pe umăr, el se uită la mine mirat, de parcă ar fi vazut un prieten bun după decenii.
- Bună, ce mai faci? Spune el energic.
- Bine, zic eu timorat și stresat.
- Nu te teme, sunt eu.
Dar, eu am observat că în timp ce vorbeam cu el, dumnealui se uită in gol și murmură ceva. Îl intreb:
- Ce murmuri?
- Nimic, ceva neinportant.
- Cum adică nimic? Tu ești plin de idei mereu! Esti un on inteligent! Creezi, povestești, mereu!
- Chiar si oamenii inteligent au momente de aceastea. Spune el, in timp ce se intreabtă spre dreapta si merge.
Voi rămâne marcată pe viață de acest moment.