Question

Imazineaza-ti ca esti cowboy pentru o zi . Povesteste in 8-10 randuri o intamplare fantastica care se desfasoara in desert

Answer 1

Sunt un cowboy dur si singuratic in mijlocul desertului. Imi petrec zilele alaturi de ferma mea draga de cai insa trebuie sa va spun ca duc o viata extrem de periculoasa in special cand am de-a face cu hotii de cai. Intr-o noapte de vara la ferma mea s-a perindat o gasca de banditi dornici sa fure cei mai frumosi armasari  din zona. Cu greu ai sanse sa   ii infrunti daca glontul tau nu e cu o fractiune de secunda ma i rapid decat glontul lor.
Nechezatul nervos al calului meu m-a trezit imediat din somn. Mi-am luat arma si m-am indreptat tiptil spre grajd. Erau sase banditi inarmati pana in dinti cum numai in filmele western ti-e dat sa vezi. Era clar ca nu le puteam face fata singur. Dar mizam pe prietenii mei, caii, pe care ii crescusem de cand erau de-o schioapa. Am fluierat prelung.
Deodata, caii au inceput sa necheze cu putere ca un raspuns la semnalul meu.S-au ridicat in doua picioare si s-au repezit cu copitele asupra banditilor.
luati prin surprindere.In cateva clipe erau toti culcati la pamant raniti si infricosati. A fost ultima data cand la ferma au mai intrat hoti de cai.

Answer 2

Căldură mare... Acest deșert pare să nu se mai termine !

De când Homar, calul meu credincios, a fost omorât de mușcătura unui scorpion,

abia mă mai  târăsc,  ridicându-mi sacadat piciorele încălțate în cizmele tari,

crăpate de căldură, spini, nisip, colțuri de piatră.

 Deodată, alături de mine, într-un fel de abur, când verzui, când roșcat, a apărut

un copil de vreo 8 anișori, aproape gol, doar cu o fașă albăstrie în jurul

 taliei, cu ochii negri, de tăciune, cu părul auriu, ondulat ușor peste

urechile aproape transparente, drăgălașe.

În mână ținea un mic și subțire tub de bambus, prin care sufla uneori,

făcând să apară instantaneu 7-8 baloane  fragile de săpun.

"Eu  sunt duhul deșertului." zise  fără să mă privească.

 Eram uimit, dar peste câteva clipe, "duhul" , cum singur se

recomandase, a dispărut, iar în locul lui, ca din seninul prăfuit al cerului,

a apărut o oază de verdeață, cu un lac albastru în mijloc, cu unde  foșnitaore,

care mă chemau și iar mă chemau ...

 M-am aruncat, nebun, în apa răcoroasă, lăsând pe mal doar pălăria și bătrânul

meu pistol.

 Era magnific, indescriptibil, minunat de plăcut... Simțeam cum mă

 afund în mătăsurile delicate ale valurilor firave, ce se lăsau despicate de

brațele mele, încă puternice, vibrând,  dincolo de marginile timpului, în plutirea

calmă  a luminii universale, acolo unde există  singură, de neclintit, ultima

 șoaptă a eternității : Fericirea !!!