Question

imi trebuie niste versuri dupa o melodia populara sau o poiezie cu titlul cine suntem noi?

Answer 1

scuze dar   doar asta  Cine sunt?Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.Cine sunt?Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.Cine sunt eu oare?

Answer 2

CINE SUNTEM NOI ?

Deseori credem că noi oamenii
suntem hologramele lui Dumnezeu
risipite cu dărnicie
pe tot rotundul pământului
în miliarde de exemplare diverse
în care se ascund alte tainice universuri
şi alte câteva dimensiuni paralele, 
neştiute încă de nimeni.
De fapt, viaţa noastră, a fiecăruia,
este un scurt sejur prin timp
şi o caldă fâlfâire
a viselor din labirintele întregului cosmos 
aflate şi ele din veşnicie în veşnicie
ascunse cu măestire
în umbra luminoasă 
a Creatorului său şi al nostru.
Deşi pe plan fizic,
aşa cum arătăm noi acum,
suntem aparent limitaţi în timp,
în realitate, pe plan spiritual,
suntem şi vom fi cu totul eterni,
iar cei care ştim asta
ne zbatem, încă de pe acum,
să câştigăm priorităţi
chiar şi în acea eternitate,
să ieşim biruitori
în lupta de dincolo cu legile infinitului,
bănuind că suntem programaţi
să fuzionăm inevitabil
cu veşniciile albe sau negre,
fiecare după meritul nostru de ieri şi de azi...
Încercăm, de pe acum, cu disperare,
să facem timpul terestru să vibreze crescând
în favoarea noastră,
convertind schijele secundelor în ani lumină
şi anii lumină să-i comprimăm
în secunde ori nanosecunde.
Cei mai iscusiţi din noi am învăţat
să sculptăm tăcerea
descoperind în miezul ei sunete muzicale
şi din vibrările lor modelăm
armonii divine
semănându-le în spaţiul infinit.
Am descoperit că putem înnobila lumina
amplificând-o în lasere tăioase, infinit de lungi,
cu care pipăim universal de jur-împrejur,
săgetându-l cu impulsuri şi străluciri orbitoare.
De la o vreme, unii din noi pretindem
că am ajuns să fim scopul Universului,
creierul lui, inteligenţa lui,
concentrate în scânteile de-o clipă care suntem noi,
închipuindu-ne că am devenit
tranzistori cosmici indispensabili,
cu puteri magice 
capabile de a îndoi întregul spaţiu cosmic
ca pe un sul de hârtie...

Şi astfel, tot mai mulţi,
de la o vreme, am ajuns posedaţi de ambiţii luciferice
şi ne spunem că suntem dumnezei,
visând ca Universul să tremure în faţa noastră!
Da, aşa ne închipuim unii din noi - că am fi dumnezei...
Şi nu se ştie nici cu ce drept -
şi nici până când....
Dar oare până când? 

Oare până când?