imi trebuie pana maine un referat de 2 pag studentesti cu titlul "cultura in care as dori sa traiesc"
Astept raspunsuru serioase
<<dau report daca nu e ce trebuie>>
Va roooog mult,e pt nota!
M am incurcat,nu e in spaniola,ci in romana
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Explicație:
Trăim pe repede-nainte, aşa ştim să trăim azi. Lumea aleargă zilnic şi uită să se oprească măcar o clipă ca să privească în jur. Mulţi oameni trec pe stradă şi nu văd nimic, trec pe lângă alţi oameni şi nu-i remarcă. Trăim haotic, facem multe şi de fapt nu facem nimic. Azi existăm mai mult ca entităţi virtuale decât ca fiinţe biologice, interacţionăm dinamic pe reţele on-line, dar în viaţa reală abia mai schimbăm două vorbe. Adevărul e că ne robotizăm zilnic, devenim tot mai dependenţi de aparate care fac totul în locul nostru şi ne lăsăm complet absorbiţi de acestea. Existăm fizic, dar nu şi mental, de aceea ne scapă din vedere tot mai mult din ce se întâmplă în lume, ne conformăm şi nu vrem neapărat să mai schimbăm prea multe.De multe ori am impresia că oamenii zilelor noastre îşi caută cu disperare rostul, menirea, chemarea, pe care mulţi nici nu le găsesc. Unii par recipiente goale sau suflete rătăcite care caută cu disperare ceva, dar habar n-au ce. Trăim într-o lume suprasaturată, avem prea mult din orice, dar prea puţin din ce ar trebui de fapt. Suprasaturaţia din jur ne blochează, ne închide în noi, ne face să ne întrebăm tot mai mult şi mai acut ce-i cu noi aici, pentru ce suntem, ce mai putem face… Şi cât timp ne întrebăm şi cugetăm, timpul trece în fugă pe lângă noi, trece şi ne lasă-n urmă cum face apa cu pietrele.
Timpul parcă se dilată tot mai mult. În trecut părea mai răbdător cu oamenii sau poate doar percepţia asupra timpului se schimbă progresiv din copilărie până la maturitate. Trăim într-o viteză ameţitoare, parcă am vrea să ne luăm la întrecere cu timpul. Dar nu vom câştiga vreodată ceva din asta, iar dacă unii reuşesc asta ei mai câştigă încă puţin timp în plus prin ceea ce lasă în urmă, dar nici măcar asta nu e ceva fără sfârşit. Trăim în viteză, iar când ne oprim o clipă observăm că au trecut zile, luni, apoi ani. Uneori parcă am fi prinşi într-un film pe care cineva îl priveşte şi-l derulează după bunul său plac. Deseori ne pierdem în detalii, în lucruri mărunte, risipim energie, dăm importanţă exagerată unor lucruri legate de rutina zilnică pentru a ne da seama apoi că timpul ne trece şi nu oricum, ci în goană, că timpul nostru, oricât ar fi, e foarte limitat.Dacă ne gândim bine ajungem la concluzia că ceea ce ne dăunează cel mai mult azi şi creşte factorul de stres sunt oamenii ce ne înconjoară. De multe ori ne facem rău unul altuia, ne îngreunăm existenţa reciproc uneori. Mulţi dintre noi suntem fiinţe coruptibile şi împrumutăm comportamente unii de la alţii. E vizibil cu ochiul liber că marea masă a populaţiei merge în aceeaşi direcţie şi încearcă să-i atragă şi pe cei care ar vrea altceva de la lume şi de la viaţa lor. Unii oameni au nevoie de un ritm şi un mod propriu de a face lucrurile pentru a funcţiona bine, însă oricât ar vrea, nici măcar ei nu se pot desprinde total de influenţa maselor. Depindem de cei din jur, de modul de funcţionare al societăţii, iar uneori asta ne ţine pe loc. Ne pierdem adesea fără să vrem în fluxul creat de mulţime, deşi încercăm cu toate puterile să rezistăm curenţilor. Lumea se grăbeşte nebuneşte azi. Spre ce? Mulţi nu realizează că graba nu duce spre altceva decât spre propriul sfârşit, căci asta se află la capătul fiecărui drum şi e deznodământul inevitabil al tuturor lucrurilor. Dar poate graba survine din teamă, disperare, neputinţă şi nesiguranţă ori poate din nerăbdare pentru un viitor mai bun.