Importnta pt ecosistem a ursului brun, respiratia lui si descrierea corpului lui. Am nevoie pt un referat.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Urșii fac puține stricăciuni. Sunt vânați pentru blana și uneori pentru carnea lor.
Sunt vanati pentru blana deorece este extrem de calduroasa si pentru carne deoarece aceasta este consumabila.
Urșii sunt animale omnivore în sensul cel mai strict al cuvântului, hrana fiind de origine atât animală, cât și vegetală.
Pot să se hrănească timp îndelungat exclusiv cu vegetale, cu fructe de toate felurile, boabe, semințe, grăunțe de cereale, rădăcini, frunze, ierburi suculente, muguri de arbori și miere de albine. După trecerea peste iarnă mănîncă o serie de ierburi, rădăcini, mușchi de pământ și furnici, toate cu efecte laxative. În tinerețe urșii sunt probabil numai erbivori, iar unele specii și mai târziu se hrănesc mai bucuros cu vegetale decât cu carne.
Dintre animale mănâncă tot ce pot prinde: pești, foci, cerbi, mamifere mici, păsări, ouă de păsări, insecte și chiar cadavre care încă n-au intrat în putrefacție.
Urșii sunt animale carnivore de talie mare, voluminoase, masive și greoaie. Ursul malaiez (Helarctos malayanus) este cel mai mic reprezentant al familiei: lungimea corpului 1,2-1,5 m, greutatea 27-70 kg. Ursul brun are o lungime de 2 m și o greutate de 150-250 kg, iar ursul polar o lungime de 2,4-2,7 m și o greutate de 400-590 kg. Cel mai mare reprezentant este ursul grizzly cu o lungime de 2,8 m și o greutate de 780 kg, fiind cele mai mare mamifer carnivor actual. Masculii sunt cam cu 1/5 mai mari decât femelele. Trăiesc până la 15-30 de ani în stare liberă, iar în captivitate, un urs polar a trăit 47 de ani.
Urșii au, în general, capul rotund și mare și gâtul scurt și gros. Botul este alungit și, de obicei, trunchiat, iar buzele sunt mobile, mult desprinse de gingie. Urechile sunt scurte, drepte și rotunjite, iar ochi relativ mici. Coada este scurtă, vestigială și, de regulă, ascunsă între perii blănii.
Picioarele anterioare și posterioare, potrivit de lungi, puternice și groase, au câte cinci degete prevăzute cu gheare foarte mari, puternice, încovoiate, ascuțite și neretractile, pe care le folosesc la sfâșiat prada și la săpat pământul. Tălpile, la urșii tereștri sunt păroase, iar la cei cățărători, golașe.
Dentiția are următoarea formulă: 3•1•(4-3)•2/3•1•(4-3)•(3-2) x 2 = 36-42 de dinți. Incisivii ursidelor sunt relativ mari, cu o coroană crestată, iar caninii deosebit de puternici. Măselele sunt adaptate pentru mestecarea hranei vegetale. Premolarii sunt de tot reduși, iar molarii bine dezvoltați, având o suprafață triturantă complicată și prevăzută cu tuberculi lați. Măselele carnasiere (ultimul premolar superior și primul molar inferior), în special cea inferioară, și-au pierdut caracterul de dinți tăietori, devenind tuberculate.
Limba ursidelor este netedă, stomacul simplu, intestinul subțire puțin diferențiat de intestinul gros, iar cecul lipsește.
Craniul cerebral al urșilor este alungit și prevăzut cu o creastă bine dezvoltată.
Ursul brun are o respiratie aeroba.Definitie:
Respirația la organismele aerobe presupune o captare a electronilor în lanțul transportator de electroni, având ca final acceptarea acestora de către oxigenul molecular, care este un agent oxidant foarte puternic (și implicit un acceptor de electroni excelent). Pe de altă parte, organismele anaerobe utilizează alți agenți mai puțin oxidanți, precum ionul sulfat (SO42−), ionul azotat (NO3−), sulful (S) sau ionul fumarat. Acești acceptori de electroni au un potențial de reducere redus în comparație cu cel al O2, ceea ce indică faptul că se eliberează o cantitate mai mică de energie per moleculă. Astfel, respirația anaerobă este mai puțin eficientă decât cea aerobă.