in cazul unui copil cu dislalie, care sunt metodele pe care le propune educatoarea in clasa? care sunt sunetele si silabele pe care nu le poate rosti?
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Prin dislalie înţelegem tulburarea vorbirii care constă în diferitele defecte de pronunţie cum sunt
alterarea, omisiunea, înlocuirea sau inversarea sunetelor limbii române. Este disfuncţionalitatea cu
cea mai mare frecvenţă la preşcolari.
În procesul de terapie a dislaliei, copilul trebuie ajutat să îşi înlăture negativismul faţă de vorbire, să
aibă încredere în posibilităţiile proprii de a emite corect sunetele care sunt afectate; să aibă o atitudine
pozitivă faţă de comunicare pentru a putea, prin jocuri şi exerciţii adecvate, să îşi consolideze şi mai
apoi să automatizeze pronunția corectă.
Dislalie simplă monomorfă: rotacismul (este afectat sunetul „r”) sau pararotacismul
(se înlocuieşte în limbajul copilului sunetul „r” cu „l” sau „i„, „iî”, când copilul
pronunţă „laţă” sau „iață” în loc de „raţă”), lambdacismul ( pentru „l”), capacismul
(„c”), gamacismul („g”), fitacismul („f”), vitacismul („v”) etc., excepţie făcând grupa
sigmatismului/parasigmatismului, unde găsim sunetele „s, z, ţ, ş, j, ci” inclusiv cu
deformările interdentale/laterale ale sunetelor.
• Dislalie polimorfă atunci când sunt afectate mai multe sunete din diferite grupe
articulatorii (având de exemplu o asociere a deficiențelor din grupa sigmatismului
cu omiterea sau deformarea vibrantei „r”- formă de dislalie polimorfă cel mai des
întâlnită în practica curentă). În cazul dislaliei polimorfe, când mai multe sunete sunt
afectate, limbajul copilului preşcolar poate deveni neinteligibil.
• Dislalia funcțională poate să fie motorie, manifestată prin dificultăți în realizarea
și coordonarea mișcărilor fono-articulatorii, sau senzorială, având ca simptome
dificultățile de percepere auditivă, diferențierea sunetelor vorbirii, analiza și sinteza
fonetică (auz fonematic deficitar).
• Dislalia fiziologică poate să apară la unii copii ca o etapă în procesul de evoluție a
limbajului, fiind determinată de nedezvoltarea suficientă a aparatului fonoarticulator
şi a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii. La vârsta de 4 ani, aceste sisteme
devin suficient de dezvoltate pentru a putea realiza o pronunţie corectă. Manifestarea
tulburărilor dislalice şi după această vârstă poate indica obişnuinţe negative în limbajul
copiilor, asociate adeseori şi cu o serie de factori de ordin familial: imitarea unor
persoane cu o pronunţie deficitară, existenţa unui mediu educaţional care nu facilitează
dezvoltarea vorbirii, încurajarea copilului preşcolar de către adult în pronunţarea
defectuoasă, dar „haioasă” (pentru amuzament), ceea ce duce la întărirea conduitei
verbale incorecte a copilului.
Explicație:
Exerciții de gimnastică generală:
- Imităm trezirea de dimineață, întindem brațele, imităm căscatul
- Imităm spălarea feței, mâinilor, pieptănatul părului
- Imităm înotul prin rotirea brațelor
- Imităm săritura broscuței, săritura iepurașului, mersul uriașului, mersul piticului
- Imităm bătaia aripioarelor rândunicii, fluturașilor
- „Bate vântul frunzele!”, mișcări simultane cu mâinile dreapta-stânga deasupra capului
- „A venit ploaia!”, imităm picurii de ploaie bătând cu vârfurile degetelor în masă
- „Zboară avionul!”, întindem brațele și imităm zborul avionului
- „Morișca se învârte!”, rotim brațele înainte alternativ
- „Barza stă intr-un picior”, incercăm să ne păstrăm echilibrul cât mai mult stând într-un
picior, apoi sărim schimbând piciorul ridicat
- „Culegem floricele”, în poziție ghemuită cu mâna imităm culesul florilor
- „Începe spectacolul!”, aplaudăm încet apoi din ce în ce mai tare
• pentru limbă
- „Cățelușul bea apă”, mișcări scurte ale limbii spre exterior, apoi spre interiorul gurii
- „Cățelușul a mâncat ceva delicios” imităm lingerea pe botic a cățelului după ce a
mâncat cu mișcări circulare ale limbii deasupra buzelor
- „Mâncăm înghețată!”
- Ne ștergem dinții cu limba, mai întâi cei de sus apoi cei de jos
- „Limba lungă a cameleonului”, încercăm să atingem nasul cu limba și să vedem cine
are limba mai lungă, o ducem apoi pe bărbie
- Așezăm limba în forma unei lopeți, săgeți
- Imităm mersul căluțului
- „Bate ceasul tic-tac”, plimbăm limba în colțurile gurii dreapta-stânga
• pentru maxilar/mandibulă
- „Văcuța rumegă iarba”, imităm rumegatul animalelor
- „Hipopotamul cască gura mare”
- Deschidem gura-închidem gura, repetând exercițiul de 5 ori
- Imităm maimuța împingând mandibula în față și punând limba în fața dinților inferiori
• pentru palatul gurii
- „Suntem răciți”, imităm tușitul, strănutul
- „Rățușca înghite multă apă”, imităm înghițirea
• pentru buze
- Rostim vocalele A,E,I,O,U,Ă,Î urmărind ca forma buzelor să fie cea corespunzătoare
- Ridicăm buzele țuguiate și încercăm să atingem nasul
- „Unde s-au ascuns buzele?”, retragem buzele lipite in interiorul gurii