„În cele întâi zile după întoarcerea mea în ţară, tatăl meu mă conduse pe la toate
rudele şi pe la toţi prietenii săi, precum şi pe la alţi bărbaţi influenţi a căror prietenie sau
bună - voinţă putea să-mi fie de folos. În ziua de Sf. Mihail şi Gavril, 8 noemvrie 1863,
merserăm să felicităm mai multe persoane cu acest nume şi, între altele, făcurăm o vizită şi
căpitanului Mihail Cerkez, care pe departe se înrudea cu noi. Acest tânăr ofiţer cu care m-am
împrietenit mai târziu aşa de mult, ale cărui succese militare în războiul din 1877 mi-au făcut
aşa mare mulţumire, şi al cărui nenorocit sfârşit m-a mâhnit foarte adânc, îmi făcu o prea
bună impresiune şi din întâiul moment a început prietenia noastră. Abia ne oprisem vreun
sfert de ceas la Cerkez, când veni în vizită la dânsul un personaj ce-mi produse efectul cel
mai curios.
Mic de stat, cu umerii cam ridicaţi, cu ochii mari şi vii, vorbind despre lucrurile care
mie îmi păreau cele mai importante cu uşurinţă şi nepăsare, luând pe toată lumea în zeflemea,
stând strâmb pe scaun, părăsind convorbirea în mijlocul vizitei, şi deschizând cărţi din
bibliotecă, pentru a râde de Cerkez, care le cetea, luând peste picior toate obiceiurile sociale,
acest om – Vasile Pogor – trebuia, fără îndoială, să pară foarte ciudat unui tânăr ca mine, abia
venit din Germania, unde mă deprinsesem cu un respect, poate exagerat, pentru formele şi
convenţiile sociale. Eu rămăsei uimit şi pot zice că impresiunea întâi a lui Pogor mi-a fost
puţin simpatică, de nu chiar displăcută.
— Curios om e acesta, zisei către tatăl meu, la plecare, mi s-a părut şi obraznic şi cam într-o
doagă.
— Nu te uita la apucăturile aceste ale sale, e un tânăr inteligent, s-a deosebit ca judecător,
printr-un mare sentiment de dreptate, ceea ce la noi este rar, are şi avere, păcat însă că e cam
leneş – nu-i prea place să lucreze şi în aceasta se deosebeşte de tatăl său, cu care am fost
prieten. (…)
Reîntâlnindu-ne în Iaşi în toamna anului 1863 în saloanele doamnei Didiţa
Mavrocordat, Carp şi eu ne-am împrietenit în curând, şi în tot cursul vieţii nu am avut nici o
neînţelegere, afară decât în discuţiuni teoretice, în special în chestiunea evreilor. Curând după
aceea, pe la sfârşitul anului 1863 sau pe la începutul anului 1864 se întoarse şi Maiorescu din
Berlin şi eu m-am grăbit să mă duc să-l văd. Acum încă, după aproape 26 ani, acea întâlnire
mi-a rămas foarte vie în memorie. Maiorescu ocupa un apartament într-o casă, astăzi
dărâmată, de la intrarea bisericii Trei Ierarhi. L-am găsit în cabinetul său de lucru, înaintea
unei mese lungi, plină de cărţi şi manuscripte, foarte ocupat cu afaceri de administraţie ale
şcolilor din Iaşi, căci făcea parte din comitetul de inspecţie şcolară.”
7. Redactați un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentați dacă este
importantă sau nu existența respectului în întâlnirile dintre oameni, raportându-te atât
la informațiile din fragmentul extras din volumul Amintiri de la Junimea de I.
Negruzzi, cât și la experiența personală sau culturală.- 40 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme
de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
„În cele întâi zile după întoarcerea mea în ţară, tatăl meu mă conduse pe la toate
rudele şi pe la toţi prietenii săi, precum şi pe la alţi bărbaţi influenţi a căror prietenie sau
bună - voinţă putea să-mi fie de folos. În ziua de Sf. Mihail şi Gavril, 8 noemvrie 1863,
merserăm să felicităm mai multe persoane cu acest nume şi, între altele, făcurăm o vizită şi
căpitanului Mihail Cerkez, care pe departe se înrudea cu noi. Acest tânăr ofiţer cu care m-am
împrietenit mai târziu aşa de mult, ale cărui succese militare în războiul din 1877 mi-au făcut
aşa mare mulţumire, şi al cărui nenorocit sfârşit m-a mâhnit foarte adânc, îmi făcu o prea
bună impresiune şi din întâiul moment a început prietenia noastră. Abia ne oprisem vreun
sfert de ceas la Cerkez, când veni în vizită la dânsul un personaj ce-mi produse efectul cel
mai curios.
Mic de stat, cu umerii cam ridicaţi, cu ochii mari şi vii, vorbind despre lucrurile care
mie îmi păreau cele mai importante cu uşurinţă şi nepăsare, luând pe toată lumea în zeflemea,
stând strâmb pe scaun, părăsind convorbirea în mijlocul vizitei, şi deschizând cărţi din
bibliotecă, pentru a râde de Cerkez, care le cetea, luând peste picior toate obiceiurile sociale,
acest om – Vasile Pogor – trebuia, fără îndoială, să pară foarte ciudat unui tânăr ca mine, abia
venit din Germania, unde mă deprinsesem cu un respect, poate exagerat, pentru formele şi
convenţiile sociale. Eu rămăsei uimit şi pot zice că impresiunea întâi a lui Pogor mi-a fost
puţin simpatică, de nu chiar displăcută.
— Curios om e acesta, zisei către tatăl meu, la plecare, mi s-a părut şi obraznic şi cam într-o
doagă.
— Nu te uita la apucăturile aceste ale sale, e un tânăr inteligent, s-a deosebit ca judecător,
printr-un mare sentiment de dreptate, ceea ce la noi este rar, are şi avere, păcat însă că e cam
leneş – nu-i prea place să lucreze şi în aceasta se deosebeşte de tatăl său, cu care am fost
prieten. (…)
Reîntâlnindu-ne în Iaşi în toamna anului 1863 în saloanele doamnei Didiţa
Mavrocordat, Carp şi eu ne-am împrietenit în curând, şi în tot cursul vieţii nu am avut nici o
neînţelegere, afară decât în discuţiuni teoretice, în special în chestiunea evreilor. Curând după
aceea, pe la sfârşitul anului 1863 sau pe la începutul anului 1864 se întoarse şi Maiorescu din
Berlin şi eu m-am grăbit să mă duc să-l văd. Acum încă, după aproape 26 ani, acea întâlnire
mi-a rămas foarte vie în memorie. Maiorescu ocupa un apartament într-o casă, astăzi
dărâmată, de la intrarea bisericii Trei Ierarhi. L-am găsit în cabinetul său de lucru, înaintea
unei mese lungi, plină de cărţi şi manuscripte, foarte ocupat cu afaceri de administraţie ale
şcolilor din Iaşi, căci făcea parte din comitetul de inspecţie şcolară.”
7. Redactați un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentați dacă este
importantă sau nu existența respectului în întâlnirile dintre oameni, raportându-te atât
la informațiile din fragmentul extras din volumul Amintiri de la Junimea de I.
Negruzzi, cât și la experiența personală sau culturală.- 40 de puncte
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme
de exprimare, de ortografie și de punctuație), aşezarea în pagină, lizibilitatea.