Question

Interpretează în două enunțuri citatul "Albinele se teseau pe deasupra papadiilor neostenite "

Answer 1

Salut!

Interpretează în două enunțuri citatul: „albinele se țeseau pe deasupra păpădiilor neostenite”.

______

Răspuns:

Odată cu sosirea primăverii, păpădiile, flori galbene ca soarele, sunt cele care înfloresc în iarba deasă din grădini și de pe pajiștile verzi. Albinele harnice adună neostenite polenul lor pentru a face miere; fiind atât de multe, naratorul compară roiul de albine cu o pânză ce se țese în zbor deasupra florilor.

______

Observații:

• atunci când avem de interpretat un mesaj literar, vom căuta cuvinte sau grupuri de cuvinte care au un sens figurat; în citatul de mai sus, observăm metafora personificatoare (despre care vom învăța în gimnaziu): „albinele se țeseau”
• metafora folosește sensurile figurate ale cuvintelor ca urmare a unei comparații subînțelese (Mingea de foc anunță o zi călduroasă. - mingea de foc = soarele)
• personificarea este o altă figură de stil care atribuie însușiri omenești obiectelor, ființelor necuvântătoare, fenomenelor, elementelor cosmice (Soarele mângâie păpădiile abia înflorite.)
• metafora personificatoare combină cele 2 elemente cu sens figurat (Mingea de foc mângâie păpădiile abia înflorite.)
• întotdeauna este util să citim tot textul, când avem posibilitatea, deoarece ne ajută să interpretăm mai ușor anumite citate din el

Câteva citate din „Păpădia”, de Ion Agârbiceanu:

„Întârziată, se grăbea acum și primăvara să câștige ce a pierdut. Dintr-o zi într-alta înverzeau  luncile și răzoarele tot mai tare și, într-o bună dimineață, Anicuța rămase încremenită când deschise ușa grădinii: văzu un covor nesfârșit de floricele galbene, una într-alta încât abia încăpeau.

Floricelele păreau că i-au furat ochii, și copila nu mai putu face nici un pas: privea întins covorul de bănuți galbeni, ba parcă de luminițe - și încet-încet se însenină toată fața, cât părea că o sărută soarele de deasupra.

Anicuța (...) începu să urmărească cu privirea albinele cari, tot mai multe, treceau din floare în floare.

Anicuța e singură acum și privește dusă la minunea din fața ei. În liniștea mare, din covorul cu steluțe de aur se ridică un zumzet ușor: copila nu știe dacă florile cântă sau albinele? Acum sunt tot mai multe: aproape nu-i floare fără albină, își face copila socoteala. Câte vor fi ? Cine le poate număra?

(...) Peste zi se strecură de mai multe ori în grădină să le vadă: parcă erau tot mai multe, tot mai dese, și albinele se țeseau pe deasupra lor neostenite.”