Question

Interpretează în două enunțuri citatul albinele se țeseau pe deasupra păpădiilor neostente

Answer 1

Salut!

Interpretează în două enunțuri citatul: „albinele se țeseau pe deasupra păpădiilor neostenite”.

______

Răspuns:

Primăvara aduce după sine floricele pe câmpuri, pajiști, în curțile gospodarilor, iar păpădiile, flori galbene ca soarele, atrag albinele harnice. Acestea adună neostenite polenul lor și, fiind atât de multe, naratorul compară grupul de albine cu o pânză ce se țese în zbor deasupra florilor.

______

Observații:

• atunci când avem de interpretat un mesaj literar, vom căuta cuvinte sau grupuri de cuvinte care au un sens figurat; în citatul de mai sus, observăm metafora personificatoare (despre care vom învăța în gimnaziu): „albinele se țeseau”
• metafora folosește sensurile figurate ale cuvintelor ca urmare a unei comparații subînțelese (Mingea de foc anunță o zi călduroasă. - mingea de foc = soarele)
• personificarea este o altă figură de stil care atribuie însușiri omenești obiectelor, ființelor necuvântătoare, fenomenelor, elementelor cosmice (Soarele mângâie păpădiile abia înflorite.)
• metafora personificatoare combină cele 2 elemente cu sens figurat (Mingea de foc mângâie păpădiile abia înflorite.)
• întotdeauna este util să citim tot textul, când avem posibilitatea, deoarece ne ajută să interpretăm mai ușor anumite citate din el

Câteva citate din „Păpădia”, de Ion Agârbiceanu:

„Întârziată, se grăbea acum și primăvara să câștige ce a pierdut. Dintr-o zi într-alta înverzeau  luncile și răzoarele tot mai tare și, într-o bună dimineață, Anicuța rămase încremenită când deschise ușa grădinii: văzu un covor nesfârșit de floricele galbene, una într-alta încât abia încăpeau.

Floricelele păreau că i-au furat ochii, și copila nu mai putu face nici un pas: privea întins covorul de bănuți galbeni, ba parcă de luminițe - și încet-încet se însenină toată fața, cât părea că o sărută soarele de deasupra.

Anicuța (...) începu să urmărească cu privirea albinele cari, tot mai multe, treceau din floare în floare.

Anicuța e singură acum și privește dusă la minunea din fața ei. În liniștea mare, din covorul cu steluțe de aur se ridică un zumzet ușor: copila nu știe dacă florile cântă sau albinele? Acum sunt tot mai multe: aproape nu-i floare fără albină, își face copila socoteala. Câte vor fi ? Cine le poate număra?

(...) Peste zi se strecură de mai multe ori în grădină să le vadă: parcă erau tot mai multe, tot mai dese, și albinele se țeseau pe deasupra lor neostenite.”